În tot trecutul Bisericii strămoşeşti, preoţii au fost alături de păstoriţii lor, împărtăşind bucuriile şi necazurile.
Misiunea preotului în structurile militare, atât în timp de pace cât şi în timp de război, este aceea de a asigura o viaţă religioasă normală soldaţilor, subofiţerilor, maiştrilor militari, ofiţerilor şi celorlalte categorii de personal din serviciul activ al armatei. Această misiune are un aspect instructiv, de cunoaştere şi aprofundare a credinţei şi un aspect educativ, de a cultiva şi dezvolta viaţa moral-religioasă şi socială a militarilor.
Cu prilejul aniversării a treisprezece ani de când pe teritoriul Brigăzii de Infanterie Motorizată nr.2 „Ștefan cel Mare” din Chișinău activează biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Victor”, un grup de preoți militari compus din PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI, Prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Apărării, Prot. mitr. Gheorghe Gavrilița și un sobor de preoți și diaconi militari au oficiat un serviciu divin praznical la care a participat efectivul Brigăzii.
La slujba praznicală au onorat cu prezența: Dl General Victor Gaiciuc, Ex-ministru al Apărării, Dl Colonel Anatol Bucuci, Dl Colonel Mihail Bucliș, Comandant Comandament Forţe Terestre – locțiitor șef Marele Stat Major.
Sfântul locaș s-a arătat a fi neîncăpător pentru nenumărații ostași din efectiv, care au venit să celebreze creștinește această frumoasă sărbătoare, ascultând Sfânta Evanghelie și rugându-se pentru întărire trupească și sufletească.
După Liturghie, slujitorii Altarului i-au felicitat pe toți participanții la slujbă cu această frumoasă sărbătoare pentru Brigadă și i-au îndemnat pe militari și mai departe să vină cu aceiași dragoste la Sfânta Biserică pentru a primi hrană duhvnicească și îndrumare pentru a servi Patria cu devotament și frică de Dumnezeu
La final, preoții au săvârști un Tedeum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu și pentru sănătatea trupească și sufletească a militarilor.
Pentru realizarea obiectivelor unei armate moderne şi bine pregătite, pentru formarea unor viitoare cadre de conducere ale armatei de mâine trebuie ca actualii studenţi militari – comandanţii de mâine – să fie oameni cu vederi largi bazate pe o bună conlucrare cu toţi factorii de răspundere: psiholog, medic, sociolog şi nu în ultimul rând preotul militar.
În acest sens, preotul militar, printr-o înţeleaptă împletire a moralei creştine cu elemente de psihologie pastorală şi sociologie, specifice mediului militar, îşi poate aduce aportul considerabil, împreună cu alţi factori responsabili, la reuşita acţiunilor şi programelor menite să soluţioneze problemele cu care se confruntă militarii.
Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI
Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Apărării