Biserica Norvegiei a respins, in aceste zile, o propunere de recunoastere a căsătoriei religioase intre persoane de același sex, chiar dacă actul avea sprijinul majorității episcopilor.
Norvegia a fost printre primele țări din Europa care le-au acordat homosexualilor drepturi depline, inclusiv la căsătorie și adopție, în 2009.
În luna octombrie, opt dintre cei 12 episcopi ai Norvegiei au spus ca sunt in favoarea permiterii nuntilor religioase pentru cuplurile de același sex. Numai ca propunerea avea nevoie de aprobarea Sinodului, cel mai înalt organ de luare a deciziilor în Biserică, care mărturisește credința creștină luterana.