După minuțioase lucrări de reparație, biserica cu hramul “Minunea Arhanghelului Mihail” din s. Olișcani, r. Șoldănești, a găzduit o fastuoasă slujbă praznicală oficiată de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir și de un numeros sobor preoțesc din circumscripție, în timpul căreia a fost sfințit Prestolul sfântului locaș.
În continuare a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Întâistătăor, în timpul căreia tânărul Gavriil Boboc a fost hirotonit de către Înalt Prea Sfinția Sa în treapta de diacon.
În continuare, soborul preoțesc și numeroșii credincioși au înconjurat biserica, citindu-se din înțelepciunea Evangheliei, după care a fost săvârșit un Te-Deum de mulțumire și laudă lui Dumnezeu.
Mai apoi, Vlădica Vladimir a vorbit enoriașilor, felicitându-i cu ocazia încheierii muncii binecuvântate de reparare a bisericii, îndemnându-i și în continuare cu același elan și bunăvoință să îndeplinească toată fapta cea bună și de folos sufletului.
La rândul său, părintele Radeon, parohul din localitate, a mulțumit Înalt Prea Sfinției Sale pentru deosebita cinste pe care a făcut-o creștinilor din Olișcani venind să împartă cu ei bucuria sărbătorii, asigurând Arhiereul de supunere fiască și de bună chivernisire a parohiei încredințate.
După serviciul divin toți cei prezenți au primit calendare bisericești, după care s-au reunit la o agapă frățească.