Mai bine de un deceniu s-a stabilit o frumoasă colaborare între administrația Casei de bătrâni ”Andrei Colibaba”, director Ecaterina Osipova, și parohia ”Nașterea Maicii Domnului”, paroh prot. Teodor Domnița, din s. Nihoreni, r. Râșcani.
Periodic se fac vizite la acest azil, iar bătrânii singuratici sunt mângâiați cu rugăciunea, dar și cu daruri oferite din inimă de către enoriașii satului. Adesea mesele de pomenire organizate la anumite soroace după deces sunt făcute cu acești vârstnici, înțelegându-se că aceasta este adevărata pomană.
Tradițional, în sâmbetele morților din Postul Mare, creștinii sunt îndemnați să aduca drept jertfă pentru această instituție produse alimentare și de uz casnic. Sâmbăta trecută credincioșilor nihoreni s-au alăturat și cei din s. Hiliuți, oferindu-le bătrânilor un prânz mai deosebit.
Tot în posturi găzdașii azilului sunt împartășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos. Astfel, la 27 martie un sobor de preoți din protopopiatul Râșcani a oficiat în această instituție Taina Sf. Maslu, Spovedania, apoi bătrânii au fost Împărtășiți.
”Avem în sat un local pentru bătrânii singuratici, care devine o ultimă șansă de a-și petrece bătrânețele în pace și cu bucurii lăuntrice prin comunicarea cu cei din jur. Cu toate străduințele personalului din azil, va rămâne un loc unde niciodată nu e surplus de dragoste, grijă, căldură și mângâiere… Ți se umple inima de jale la văzul atâtor oameni, care s-au pomenit fără de sprijin, ajutor, alinare… Cu astfel de vârstnici poți înfăptui fapte ale milei trupești și sufletești. Zilnic îl rugăm pe Dumnezeu să le dăruiască acestor bătrâni mai triști ca noi bucurii și împliniri”, ne-a comunicat părintele Teodor Domnița.
A consemnat pr. Constantin Râciu, Protopopiatul Rîșcani