Un sobor de preoţi avându-l în frunte pe Președintele Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale, preotul Marin Cij, au sfinţit 36 de ambulanțe noi, dotate cu echipament medical modern, destinate stațiilor de asistență medicală de urgență din municipiul Chișinău.
Acest lucru s-a întîmplat, marți, 27 noiembrie, în curtea parcului auto a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
La finalul slujbei de sfințire, părintele Marin a mulțumit celor care au făcut posibilă această achiziție, menționând următoarele: „Noi ne rugăm Domnului ca celor implicaţi direct aici şi întregului efectiv a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească să le dăruiască sănătate pentru a putea duce mai departe această misiune deloc ușoară ce le-a fost încredinţată și anume misiunea de a salva oameni”.
Ambulanțele de prim ajutor sunt dotate cu echipament pentru imobilizarea pacientului, targă lopată, targă principală, sistem drenaj toracic, echipament pentru resuscitare, echipament pentru monitorizare/defibrilare și diagnostic, injectomat automat, sistem portabil încălzire soluții, termometru digital, pulsoximetru portabil, kit pansamente și alte echipamente medicale și consumabile.
Sectorul Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale