Astăzi, 21 octombrie, la Reședința mitropolitană din Chișinău au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, prezidat de ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.
La ședință s-au întrunit membrii Sinodului BOM în următoarea componență:
Președinte: ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove.
Membri: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat; PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni; PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove şi PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, Secretarul Sinodului BOM: Prot. mitr. Vadim Cheibaș.
Pe ordinea de zi sunt incluse rapoartele ÎPS Mitropolit Vladimir cu privire la activitatea misionar-pastorală din ultima perioadă, după care vor urma rapoarte din diferite sectoare mitropolitane.
Hotărârile Sinodului vor fi publicate pe site-ul Mitropoliei în a doua parte a zilei.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media