Postul Naşterii Domnului a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi spre cuviincioasa întâmpinare şi serbare a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos.
El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi cu nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Acest post începe în 15/28 noiembrie şi se încheie în ajunul praznicului, pe 24 decembrie/6 ianuarie.
Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea”. Dar la început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Aşa, de exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi), a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile.
Se lasă sec în seara zilei de 14/27 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Filip și a sfântului ierarh Grigorie Palama).
După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. După alţi tâlcuitori ai cultului, postul Naşterii mai simbolizează şi noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.
Ca fel de postire de bucate, postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie – ca şi al Postul Sfinţilor Apostoli – mai puţin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.
După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX (circa 3-4 după amiază), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (afară de răstimpul dintre 20-24 decembrie/2-6 ianuarie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, în acest caz, se dezleagă la untdelemn şi vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri şi vineri un sfânt cu Priveghere, ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Dezlegare la peşte se dă de asemenea la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie/4 decembrie), în orice zi ar cădea.
Ultima zi a postului Naşterii (24 decembrie/6 ianuarie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul IX, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel I, 5, 8-16). În unele părţi se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Naşterea Domnului. Această ajunare aminteşte totodată postul ţinut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creştin şi apoi prima împărtăşire, la liturghia săvârşită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care în prezent se săvârşeşte dimineaţa).
Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org