2 martie e o zi cernită în calendarul oamenilor de bună credinţă din Republica Moldova. 25 de ani în urmă a început faza militară a conflictului transnistrean, numit în unele cronici şi Războiul de pe Nistru. Circa trei mii de voluntari şi poliţişti din raionul Căuşeni s-au ridicat atunci în apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tânărului stat Republica Moldova. 54 dintre aceştia au dat pentru îndeplinirea acestui ideal tot ce au avut mai scump – viaţa. Printre ei şi poliţiştii Petru Zop, Tudor Buga, Vlad Popescu, Petru Baicev şi Valentin Guja.
În dimineaţa zilei de 2 martie, în faţa stelei memoriale cu portretele poliţiştilor nominalizaţi mai sus, a fost aliniat întreg efectivul Inspectoratului de poliţie Căuşeni. Poliţiştii s-au adunat aici pentru a aduce un omagiu colegilor căzuţi la datorie. Cu un scurt cuvânt de pomenire a venit în faţa colaboratorilor Vitalie Arnăut, locotenent-colonel, comisarul inspectoratului de poliţie Căuşeni. El a menţionat tragismul profund al acelor zile de martie 1992 prin pierderea de vieţi omeneşti şi prin faptul că idealul pentru care şi-au jertfit viaţa poliţiştii a rămas şi până astăzi neîndeplinit.
A urmat o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pe câmpul de luptă oficiată de Victor Velciug, protoiereu-mitrofor, protopop şi preot militar al raionului Căuşeni, susţinut de corul bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Copanca. Pe final părintele Victor avea să menţioneze că nu este virtute mai mare decât aceea de a apăra Patria şi că eroii căzuţi la datorie merită întreg elogiul nostru. Răsplata lor mare să fie în ceruri, pentru aceasta înălţăm rugile noastre.
Slujba de pomenire a precedat un miting în piaţa voluntarilor cu participarea combatanţilor războiului de pe Nistru din raionul Căuşeni, reprezentanţilor întreprinderilor şi instituţiilor de învăţământ din oraş, pensionarilor. Mitinguri similare au avut loc şi într-un şir de localităţi ale raionului Căuşeni.
Vladimir SĂRĂTILĂ, Protopopiatul Șoldănești