Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare a cerurilor şi a întregii creştinătăţi pentru că în această zi Născătoarea de Dumnezeu, eterna fecioară, şi-a ocupat locul cuvenit lângă Mântuitorul şi a devenit permanenta rugătoare in faţa Fiului pentru iertarea păcatelor noastre.
Pentru patru parohii din raionul Căuşeni – cele din satele Copanca, Sălcuţa, Tănătari şi Chircăieştii Noi – valoarea acestei sărbători este dublă pentru că semnifică în acelaşi timp Ziua naşterii locaşurilor sfinte din localităţile numite. Soboruri de preoţi urmate de enoriaşi au făcut înconjurul bisericilor şi au înălţat rugi către Maica Domnului ca să le fie mijlocitoare în faţa Mântuitorului până în clipa Judecăţii celei Drepte. La Copanca părintele Victor Velciug, protopop de Căuşeni, însoţit de preoţii Ioan Galcenco, Boris Meleachin şi arhidiaconul de la mănăstirea Noul Neamţ Teodor Râbac i-au felicitat pe enoriaşi cu ocazia frumoasei sărbători şi i-au îndemnat să se apropie prin rugi cât mai mult de Maica Domnului. Semnificativ faptul că la Copanca în Ziua Adormirii Maicii Domnului se oficiază două slujbe religioase – una în Sfânta biserică şi alta la marginea satului unde a fost înălţat un centru creştin ce are în centru un impunător monument al Eternei Fecioare cu pruncul Iisus.
Enoriaşii adunaţi în număr mare au mai găsit în această zi un prilej de bucurie. Cu multă satisfacţie ei au luat act de faptul că bunul lor preot împlineşte în aceste zile frumosul jubileu de cinzeci de ani de viaţă şi treizeci de ani de slujire Domnului dintre care ultimii doisprezece în calitate de protopop. Aceşti ani au fost marcaţi de frumoase fapte creştineşti pe care le-a săvârşit în satele Feşteliţa şi Tudora din raionul Ştefan Vodă şi Copanca, raionul Căuşeni. A reparat şi construit pe loc viran locaşe sfinte, a devenit un energic şi priceput diriguitor al comunităţilor creştine şi al slujitorilor bisericilor.
– Să ne trăieşti întru mulţi ani, părinte, întru slava bisericii noastre ortodoxe! i-au urat preacucernicului enoriaşii.
Și încă un eveniment creștin care nu poate fi trecut cu vederea. A doua zi un sobor de preoţi a oficiat un acatist în biserica Adormirea Maicii Domnului, unul dintre cele mai vechi aşezăminte de cult din Republica Moldova, ridicat încă înaintea domniei lui Grigore Calimachi (1767). Semnificaţia acestui eveniment creştin este deosebită fiind prima după câteva decenii de tăcere. Or, trebuie să înţelegem că este vorba de o biserică şi mai apoi de un monument arhitectonic.
Vladimir Sărătilă, pentru Protopopiatul Căuşeni