În perioada 28-30 iunie 2024, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Olănești, r. Ștefan-Vodă, a organizat un program de activități dedicate copiilor, întitulat „În lumea Ortodoxiei”.
La eveniment au participat 81 de copii, care au luat parte la șapte ateliere educative și recreative. Activitățile au inclus: sesiuni de catehizare, origami, bucătărie dulce, pictură, sport, excursii și vizite la muzeu, și altele.
Sub îndrumarea parohului bisericii, prot. mitr. Constantin Portărescu și a voluntarilor, copiii au învățat despre „Pilda semănătorului”, au creat flori din fetru, au preparat dulciuri și au realizat mai multe lucrări artistice.
Excursiile organizate la SC „FARM-PROD” SRL și la Muzeul local au oferit copiilor posibilitatea să cunoască mai multe despre procesele de recoltare și istoria locală.
Programul s-a încheiat duminică, 30 iunie, cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie, care au cântat și au oferit daruri mamelor prezente la slujbă.
Organizatorii acțiunilor transmit mulțumiri tuturor celor implicați, inclusiv administrației IPLT „B. P. Hașdeu”, SC „FARM-PROD” SRL, I. I. „Musat Sandel” și tuturor voluntarilor pentru sprijinul acordat la desfășurarea acțiunilor educative. Activitățile s-au bucurat de un mare succes și un impact pozitiv, evidențiind creativitatea și ingeniozitatea copiilor.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate