Absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă și a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil” din mun. Chișinău au depus luni, 05 iunie 2023, jurământul de credință față de Biserică. Tradiţional, acest eveniment are loc în ziua în care este marcată sărbătoarea Sfântului Duh.
În dimineaţa zilei, tinerii teologi absolvenți, au participat la Sfânta Liturghie şi slujba de te-deum în capela studențească „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta instituției.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, absolvenții au dat citire jurământului de credință, în prezența Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, a secretarului mitropoliei prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, a prorectorului instituției teologiece, prot. mitr. Vetcislav Cazacu, a preoților profesori, a părinților și invitaților.
După depunerea jurământului de credință față de Biserică, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către absolvenți, urându-le să fie slujitori adevărați ai Altarului și să propovăduiască cu neînfricare Adevărul mântuitor al Evangheliei.
La rândul său, prorectorul Academiei de Teologie Ortodoxă, prot. Vetcislav Cazacu, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru grija părintească ce o are pentru Academia și Seminarul Teologic, menționând că atât dascălii, precum și învățăceii, rămân ascultători Întâistătătorului, gata să-i asculte îndemnul și povața întru propășirea credinței.
Și în acest an, Înaltpreasfinția Sa a oferit medalii absolvenților care s-au remarcat pe parcursul anilor de studiu, în semn de recunoștință arhipăstorească pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media