La onorabila vârstă de 86 de ani a trecut în lumea celor drepți protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu, duhovnicul Protopopiatului Șoldănești. ÎPS Mitropolit VLADIMIR a adresat un mesaj de condoleanţe la trecerea în veşnicie a părintelui Eftimie.
Hristos a înviat!
Am primit cu tristețe vestea trecerii din această lume, în săptămâna luminată, a părintelui Eftimie Moroșanu, vrednic și dedicat slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Părintele Eftimie a studiat la Seminarul Teologic din Odessa, fiind coleg de studii și prieten cu regretatul Mitropolit VLADIMIR (Sabodan), Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
A slujit în mai multe parohii, între care s. Heciul Vechi, raionul Sîngerei, s. Cușmirca și s. Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, iar ultima parte a vieții a petrecut-o la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca.
În aceste momente triste pentru toţi cei ce l-au cunoscut, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul robului său, împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru toţi cei întristaţi,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
Sfânta Liturghie și slujba prohodului vor fi oficiate, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, sâmbătă, 25 aprilie la mănăstirea Cușelăuca, de către Preasfințitul SILUAN, Episcopul Orheiului, Vicar al Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove.