Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe la trecerea în veșnicie a clericului Bisericii Ortodoxe din Moldova, preotul-misionar Daniel-Adrian Măcriș.
Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă a părintelui Daniel.
La trecerea acestui slujitor al Bisericii lui Hristos, suntem cu gândul și cu rugăciunea alături de familia și rudele îndurerate, îndemnându-i pe toți să se aline cu amintirea luminoasă a părintelui Daniel-Adrian și să se îmbărbăteze cu nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Fie ca Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul robului său pr. Daniel-Adrian, împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!
Cu arhierești binecuvântări și părinteşti condoleanţe pentru familia îndurerată,
† VLADIMIR,
Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove