Vineri, 3 februarie, ÎPS Mitropolit Vladimir, a primit pe colonelul Leonid Carasev, primul comandat al Brigadei de infanterie motorizată „Moldova” din mun. Bălţi.
Distinsul veterean al Armatei Naţionale a fost decorat de către Ierarh cu ordinul bisericesc „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” gr. II, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Totodată, Vlădica Vladimir a oferit oaspetelui seturi de literatură religioasă.
La rândul său, dl colonel Carasev a mulțumit Arhiereului pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispus să muncească și mai departe pentru promovarea valorilor ziditoare ale Bisericii strămoșești.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media