Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, marți, 20 iunie 2023, în ziua pomenirii Sf. Mc. Teodot din Ancira, în biserica cu hramul ”Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din s. Cruglic r. Criuleni a avut loc adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.
Sf. Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu prot. mitr. Teodor Pelin, protopopul circumscripției, urmată de un te-deum pentru pace în lume.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul preoțesc „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, condus de dirijorul, prot. Teodor Vrabie.
Părintele protopop a mulțumit călduros celor prezenți pentru rugăciunea comună, dorind tuturor un post binecuvântat și plin de roade duhovnicești. La fel, Sfinția Sa a apreciat înalt activitatea părintelui paroh prot. mitr. Nicolae Ciobanu atât în parohie, cât și în cadrul de Președinte al Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei.
În continuare a avut loc mărturisirea preoților de către părintele duhovnic prot. Alexandru Parasi.
S-au discutat detalii privind desfîșurarea în 9 iulie 2023 a festivalului ortodox ”Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare”.
La fel, slujitorii au fost îndemnați de a organiza tabere de vară în parohiile încredințate spre păstorire și s-au discutat problemele curente și comunicări administrative, dar și o serie de alte detalii, fiind abordate diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa: https://protopopiat-criuleni-dubasari.md/