Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:31, duminică, 16 aprilie, 2023

Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrată la Mănăstirea Curchi

În noaptea Sfintei Învieri, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de soborul slujitorilor mănăstirii, a oficiat Slujba Praznicului Sfintelor Paști.

De fiecare dată când oficiem Sfânta Liturghie, Biserica devine Sfântul Mormânt din care îl primim pe Hristos Cel Înviat care este Lumina cea adevărată. Nu ajunge să Îl primim doar intelectual pe Hristos. Nu ajunge să credem că a fost cândva în istorie, ci Hristos ne cere să ne schimbăm viaţa şi să îi urmăm Lui.

“Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferențiază  creștinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morți. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omenești, replămădirea neamului omenesc și trăirea realității eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea și Învierea sunt cei doi poli ai vieții mântuitoare, așa cum se cântă în Biserică: „a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui”, sau: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și sfânta Învierea Ta o slăvim”, ne spune ÎPS Hierotheos Vlachos.

La miezul nopții de Paști se naște nădejdea cea dătătoare de veselie, se depășește frica de moarte, moare deznădejdea. Înfricoșătorul și obositorul întuneric se retrage. Și vine o lumină puternică, care le luminează pe toate. Odată cu Învierea lui Hristos suflă un alt vânt, care produce schimbare, iar omul trebuie să pășească pe calea unui alt mod de viețuire. Aceste lucruri devin și mai actuale în contextul epidemiei cu care ne confruntăm. Întristările, greutățile, durerea, bolile și chiar moartea nu pot fi trăite corect decât în lumina Învierii Mântuitorului.

În cadrul Sfintei Liturghii, a fost dată citirii Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. La final, PS Siluan s-a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și felicitare, prilejuit de mărețul praznic al Învierii Domnului: „Mântuitorul Hristos Cel înviat este Singurul care dă sens și bucurie vieții noastre. Vă doresc ca Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget, iar pacea Sa să fie prezentă în viaţa noastră a tuturor. Viața noastră trebuie să aibă mereu la temelie adevărul că HRISTOS A ÎNVIAT!”,

Majoritatea credincioșilor prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ca o încununare a nevoinței și urcușului duhovnicesc din perioada postului. Frumusețea slujbei a fost împodobită de cântările speciale ale acestei sărbători, răspunsurile la strană fiind oferite de corul arhieresc al mănăstirii Curchi. La final au fost sfințite ofrandele de sărbătoare aduse de credincioși.

Sursa: https://manastireacurchi.md/