Preoții Nicolae Ciobanu, conislier Mitropolitan pentru Cultură și Gheorghe Danilov, paroh al bisericii “Sf. Irh. Nicolae”, au săvârșit slujba de sfințire a fântânii arteziene din s. Hârtopul Mic, r. Criuleni, construită recent. Aceasta a fost edificată la inițiativa primăriei comunei cu suprotul Ministerului Mediului și a mai multor agenți economici.
La serviciul divin au participat numeroși localnici și oaspeți, datorită cărora a putut fi realizat acest proiect de o necesitate majoră pentru sat.
În alocuționea sa, Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia frumosului eveniment și a vorbit despre importanța apei în viața omului, precum și despre impresionantele rezultate obținute datorită contribuției comune și a muncii active.
Reprezentanții autorităților publice locale au mulțumit slujitorilor din numele tuturor sătenilor, exprimându-și speranța că acest eveniment de suflet este unul dintre numeroasele care vor avea loc mai departe în Hârtopul Mic.