Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:07, vineri, 30 noiembrie, 2012

Prot. Mitr. Ioan Plămădeală: Să nu se întâmple că accesăm mai des un site ortodox, decât păşim pragul unui sfânt locaş …

Pe parcursul vieţii omul săvârşeşte multe şi diferite fapte. Şi, fără îndoială, că pe unele din ele Dumnezeu le binecuvintează, iar pe altele le îngăduie. Omul are libertatea de a alege – libertate – pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Cain l-a ucis pe fratele său cu ajutorul unei pietre. A ucide frate pe frate – este un lucru straşnic. Dar aşa a început istoria omenirii după căderea lui Adam. Medicamentele pot fi întrebuinţate atât pentru vindecare, cât şi pentru a dăuna… Astfel şi oricare alt lucru şi orice descoperire poate fi folosită şi interpretată în mod diferit. Papirusul, apariţia scrisului, hârtia – Dumnezeu le-a descoperit oamenilor la timpul cuvenit pentru a comunica între ei. Au trecut ani, secole… Au apărut noi mijloace de comunicare: radioul, telefonul, televizorul… În zilele noastre unul din mijloacele de comunicare şi informare – esteInternet-ul. Şi întrucât această reţea a apărut în viaţa noastră contemporană, trebuie şi noi, creştinii ortodocşi, s-o folosim drept mijloc pentru dobândirea vieţii veşnice.Albinele strâng nectarul din natura ce ne înconjoară şi-l aduc în dar omului – cununa creaţiei lui Dumnezeu.Asemenea albinelor, doresc tuturor celor ce explorează internet-ul să culeagă din această reţea internaţională cele mai alese şi curate învăţături folositoare pentru suflet şi să aducă Creatorului sufletele lor schimbate lăuntric şi luminate.

Ideea de a lansa o pagină-web a catedralei ortodoxe Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din mun. Chişinău s-a născut nu din tendinţa oarbă şi nesăbuită de a fi „în pas cu lumea” sau cu „moda de a prezenta ştiri şi materiale „interesante şi senzaţionale…” din viaţa religioasă” şi nici din îngâmfarea de a „impresiona publicul…” sau de arăta că „am fi cineva”…

Site-ul catedralei ortodoxe Schimbarea la Faţă a Mântuitorului s-a născut din râvna de a lumina cu lumina adevărului şi de a schimba lăuntric, pe cât ne va sta în puterile sufletului şi ale trupului, pe de o parte pe cei de o cugetare cu noi, dar care, din anumite circumstanţe n-au posibilitate de a se hrăni direct din hrana duhovnicească şi a se adăpa din apele curăţitoare ale Ortodoxiei care sunt împărtăşite creştinilor în sfintele locaşuri prin dumnezeieştile slujbe şi prin Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe; iar pe de altă parte, am lansat acest site ca pe o rază de lumină mai ales pentru cei care se află încă în întunericul necunoştinţei, chiar şi necreştini, dar şi celor care se consideră creştini, dar au o cugetare necreştină şi o atitudine critică faţă de tot ce înseamnă sfinţenie, nevoinţă, curăţie, luminare, har, îndumnezeire – Ortodoxie…

Scopul principal al site-ului catedralei este de a prezenta lumii contemporane cu un nou avânt râul plin de sfinţenie al Ortodoxiei şi adevărul curat că există doar o credinţă, un Domn, un botez… – în BISERICA CEA UNA – BISERICA ORTODOXĂ. Având acest temei păşim pe această cale cu hotărâre şi cu bucurie. În vremile de secătuire duhovnicească se cuvine să ne ţinem de statornicirile Sfinţilor Părinţi – pentru că aceştia au făcut teologie vie, aplicată în viaţă şi de pildele din Vieţile Sfinţilor – acestea fiind adevărata istorie a vieţii. Din acest neasemuit tezaur dorim să-i împărtăşim pe toţi vizitatorii site-ului catedralei. Învăţăturile Părinţilor şi Sfinţilor să ne fie norme şi dreptare. Aşa ne îndeamnă, tâlcuind pe Sfântul Apostol Pavel – Sfântul Ierarh Vasile cel Mare: „Tot ce este de demult, de la Sfinţii Părinţi predanisit, cinstei este vrednic. Iar adăosăturile cele nouă sunt foarte fără de cale şi neputincioase”.

Vom purcede la acest drum mărturisindu-ne credinţa că Duhul Sfânt a grăit întotdeauna şi pretutindeni prin oameni sfinţi şi că lumina curată a Ortodoxiei a luminat calea mântuirii sub purtarea de grijă tot a aceluiaşi Duh, Care nu greşeşte, Care vede peste veacuri…

 Conceptul site-ului catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului va porni de la culegerea tematică şi succintă de texte din Sfinţii Părinţi – adică  deschiderea tezaurului autentic şi viu a celor ce au trăit cu adevărat ceea ce au mărturisit; precum şi din teologii contemporani, respectiv viziunile şi poziţiile Bisericii Ortodoxe din zilele noastre referitoare la temele abordate. Dacă suntem creştini drept-măritori, nu putem trece indiferenţi pe lângă realitatea din jur, pe lângă ceea ce se întâmplă în prezent şi nădăjduim că prin ceea ce se va prezenta pe site-ul catedralei noastre vom reuşi să dăm celor ce vor să păstreze dreapta credinţă – „scutul” necesar în lupta cu cei ce vor să o „ştirbească”, sau să o „modernizeze”.

Însă, pe lângă toate acestea, să luăm aminte toţi, şi voi creştini şi necreştini, şi voi trăitori ai Creştinismului şi vrăjmaşi şi critici ai Ortodoxiei: să nu substituie sau să înăbușe internet-ul şi ecranul preocupările duhovniceşti care trebuie susţinute de rugăciune. Să nu se întâmple că accesăm mai des un site ortodox, decât păşim pragul unui sfânt locaş ortodox, că stăm mai mult în faţa calculatorului, decât înaintea Sfântului Altar. Să înţelegem corect internet-ul şi, respectiv, site-ul ortodox – doar ca pe un mijloc prin care poate pătrunde în viaţa unora o rază curăţitoare ce va mişca poate cumva o inimă împietrită…

Iubiţilor, harul nu se trimite pe cale electronică; mântuirea prin cablu sau prin fir nu vine, şi nici prin internetHarul şi mântuirea vin pe calea curăţirii inimii de patimi, prin luminarea sufletului şi prin îndumnezeirea pe care o dobândim nu în faţa ecranului, ci în Sfânta Biserică Ortodoxă prin trăirea dumnezeieștilor slujbe și a Sfintelor Taine ale Ortodoxiei!

Să dăm voie lui Dumnezeu să intre în viaţa noastră, căci astăzi nu mai sunt şi nu vom mai găsi adrese unde să ne putem îndrepta dorinţele, protestele sau năzuinţele… Cuvintele s-au isprăvit… Puterile diavoleşti îşi arată din ce în ce mai des adevărata lor faţă, fără a se mai strădui să apară în chip de înger de lumină… Vremea e de rugăciune, mai înainte de toate de rugăciune. Rugăciunea noastră nu este îndreptată către dumnezei mincinoşi, croiţi după cum „convine vremii”, după măsura omului căzut şi iubitor de sine, ci către Singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat, Dumnezeu Ziditorul şi Mântuitorul tuturor oamenilor – Dumnezeul dragostei…

 

Cu dragoste întru Hristos, Domnul nostru

Protoiereu-mitrofor Ioan PLĂMĂDEALĂ,

parohul catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

din mun. Chişinău

Sursa:    http://csf.md/

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/prot-mitr-ioan-plamadeala-sa-nu-se-intample-ca-accesam-mai-des-un-site-ortodox-decat-pasim-pragul-unui-sfant-locas-ortodox/
Moldova Ortodoxă