Tradiţional, prima zi a Postului Naşterii Domnului, când este prăznuit şi Cuv. Paisie de la Neamţ, sobor de arhierei şi preoţi, dimpreună cu numeroşi credincioşi se adună la mănăstirea Noul-Neamţ, Chiţcani.
Anul acesta soborul mănăstiresc a primit pe Mitropolitul Vladimir, care dimpreună cu patru arhierei, a oficiat Sf. Liturghie. Ierarhii veniţi au fost Mitropolitul Simeon de Viniţa şi Moghiliov-Podolsk, Episcopul Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Episcopul Nicodim de Edineţ şi Briceni, Episcopul Ambrozie de Neftekamsk şi Birsk, precum şi Episcopul Irineu de Orsk şi Gai, care a liturghisit aparte în biserica de vară.
În timpul slujbei câţiva nevoitori ai mănăstirii au fost distinşi cu decoraţii bisericeşti, iar părintelui stareţ Arhim. Paisie (Cecan) i s-a înmânat ordinul „Sf. Ştefan cel Mare”, gr. II.
La finele Liturghiei s-a săvârşit un Te-Deum de sănătate, iar la mormântul regretatului Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas.
Pelerinii veniţi au primit binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, care la final a rostit un cuvânt duhovnicesc, îndemnând pe cei prezenţi la un post cu osârdie şi cu alese roade duhovniceşti.
A urmat o agapă creştină oferită de către fraţii mănăstirii.