Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat în dimineața zilei de vineri, 2 decembrie, slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
„Simțim dragostea ei ocrotitoare”, a spus Mitropolitul Vladimir, în cuvântul său duhovnicesc. „Această dragoste își are izvorul în Fiul lui Dumnezeu care a stat în pântecele Maicii Preacurate”.
„Maica Domnului I-a stat alături Mântuitorului până în ultima clipă a vieții pământești și lângă cruce ea a primit cea de-a doua mare demnitate, alături de a fi Născătoare de Dumnezeu: cea de a fi mijlocitoare și ocrotitoare pentru toată firea omenească”, a menționat ÎPS Vladimir.
La finalul slujbei, clerul și credincioșii prezenți în Catedrală au primit binecuvântarea Arhipăstorului și au avut ocazia să se închine cinstitului chip din icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei.
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media