În noaptea zilei de 26 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie la Schitul „Sf. Irh. Nicolae” din s. Holercani, r. Dubăsari, al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală.
Întâistătătorul a fost întâmpinat la ora 03:45 de către PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și al schitului sus numit împreună cu un sobor de Preoți și pelerinii ce au participat la Drumul Crucii și al Pocăinței prilejuit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit au coliturghisit: PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și al schitului „Sf. Irh. Nicolae” din Holercani, Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari și un sobor de preoți și diaconi participanți la acest Drum al Crucii.
După oficierea Sfintei Liturghii, a urmat un Te-deum de sănătate în deosebi pentru pelerinii și enoriașii ce au fost la Sfânta Liturghie, în cuvântul de învățătură, Ierarhul a mulțumit tuturor participanților ce s-au ostenit pentru bucuria sufletului și au participat timp de 3 zile la acest Drum al Crucii, timp în care, s-au rugat pentru Țara noastră, pentru pace, dragoste și milă de la Preamilostivul Dumnezeu.
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 23 – 26 septembrie 2022, în Republica Moldova s-a desfășurat un Drum al Crucii şi al Pocăinţei cu deplasarea în autocare (aproximativ 1400 km), prilejuit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, pe un traseu prestabilit unde a avut loc sfințirea locurilor de înălțare a patru Cruci în localitățile: s. Naslavcea, r. Ocnița; or. Vulcănești; or. Ungheni; s. Holercani, r. Dubăsari. Acestea având o amplasare geografică în formă de cruce ce cuprinde Țara noastră.
În perioada 22-24 septembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat în Eparhia de Tiraspol și Dubăsari, Transnistria, unde a oficiat Sfințirea Bisericii din s. Chițcani, r. Slobozia, a vizitat Mănăstirea „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Bender, Biserica „Sf. Mc. Tatiana” din Tiraspol și Sfânta Liturghie la Catedrala „Înălțarea Sfintei Cruci” din Tiraspol, activități ce rezultă deasemenea un pelerinaj și drum al crucii iar în data de 25.09.2022 a fost organizat Pelerinajul Tinerilor ediția XV-a, de la Universitatea de Stat până la Mănăstirea Sireți, r. Strășeni.
La sfârșit, pentru toți pelerinii a fost organizată o agapă frățească după care au pornit spre Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media