Pentru a 20-a oară consecutiv, Focul Haric va fi adus în Republica Moldova.
Lumina Sfântă va fi adusă sâmbătă, 23 aprilie 2022 în Republica Moldova de la Ierusalim de către o aeronavă charter cu itinerarul Tel Aviv – Chișinău.
Aeronava va ateriza pe Aeroportul Internațional Chișinău la ora 18:30, Focul Haric va fi preluat de către Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.
Sâmbătă seara, în ajun de Paşte, focul haric va fi adus în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală în jurul orei 19:30 de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir după care va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor, care îl vor răspândi în întreagă ţară.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media