Tradiționalul Pelerinaj al Tinerilor, care se organizează înaintea Înălțării Sfintei Cruci din luna septembrie, anul trecut a fost amânat pentru data de 27 martie 2022, care coincide cu Duminica Sfintei Cruci.
Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, tinerii din diverse parohii sunt îndemnați să participe la acest Drum al Crucii, care va fi parcurs pe jos de la biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM spre Mănăstirea Sireți.
Pelerinajul va demara la ora 12.00 și va presupune deplasarea spre sediul mitropolitan (str. Bucureşti 119), unde ÎPS Vladimir va binecuvânta tinerii, iar de acolo timp de câteva ore se va merge spre sfânta mănăstire.
La Mănăstirea Sireți va avea loc închinarea la sfintele moaște și se va săvârși Canonul de pocăință către Mântuitorul.