Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:13, vineri, 18 martie, 2022

Pelerinaj la Constantinopol

Programul Pelerinajului

Ziua 1

Plecare din Chișinău spre Istanbul ora 08:00

Ziua 2

Sosire în Istanbul.

Închinare în Biserica din Vlaherne cu hramul Acoperământul Maicii Domnului (loc unde Maica Domnului s-a arătat mulţimii strânse în vremea împăratului Leon cel Înţelep, când oraşul era asediat şi a lăsat asupra lor Acoperământul).

Închinare în Patriarhia Ecumenică (în mod simbolic cea mai înaltă autoritate canonică a lumii creştin-ortodoxe. Închinare la moaştele Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Ioan Gura de Aur, Sfintei Solomoni, Sfintei Eufimia si Sfintei Teofana.

Tot aici este “Coloana Flagelării”, o bucată din coloana de care a fost legat Iisus Hristos când soldaţii romani l-au biciuit şi l-au torturat. Alte două bucăţi din această coloană se află în Ierusalim şi în Roma. Se crede că aceasta a fost adusă aici de către Sfânta Elena după pelerinajul făcut în Ţara Sfântă) și în Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (prima biserica a fost construită de împaratul Leon I Tracul, datorită unei minuni pe care a trait-o când era soldat – inainte de a intra în cetate, Leon Marcelus a întâlnit un orb care l-a rugat să-i dea apă de băut şi să-l îndrume spre cetate. Atunci, un glas de femeie i-a poruncit să caute în apropiere, unde se afla un izvor, şi să ude ochii orbului cu apa curată. Făcând astfel, orbul a deschis ochii şi a început să-L slăveasca pe Dumnezeu. Apoi, acelaşi glas i-ar fi zis lui Leon că va moşteni tronul împărătesc. După ce a fost uns împărat, Leon a construit o biserică închinată Maicii Domnului, pe locul acelui izvor).

Cazare la hotel.

După cazare la hotel și o scurtă pauză vom continua ziua cu o superbă Croazieră pe Bosfor, care vă oferă posibilitatea să vizitați atât malul european, cât și cel asiatic al Istanbulului, Cornul de Aur, palatele, plimbare și cumpărături.

Întoarcerea la hotel, timp liber.

Ziua 3

Mic dejun.

Tur pietonal – se vizitează: Catedrala Sfânta Sofia (prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incediu în anul 404. A fost reconstruită de Teodosius II în anul 415, dar a fost din nou distrusă în timpul Răscolei Nika din anul 532. Clădirea actuală a fost construită de împăratul Iustinian între anii 532-537)

Catedrala Sfânta Sofia

Hagia Sophia (din greacă de la Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxismul timpuriu și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare importanță artistică.

Urmează o vizită la Palatul Topkapi (reşedinţa sultanilor, actualul Muzeu Naţional al Turciei, care adăposteşte exponate unice: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezatorul, sabia lui Ştefan cel Mare), Moscheea Albastră (a fost construită între anii 1609 – 1616 în timpul domniei sultanului Ahmed I, este cea mai mare moschee din Istanbul)

Palatul Topkapi

Pe locul unde se înalță astăzi palatul, așa zisul Sarayburnu, o zonă cu vedere la Cornul de Aur, Marea Marmara și Bosfor, se afla încă din vremurile bizantineacropola Constantinopolului. Aflat în apropiere de marea catedrală Hagia Sofia, acesta era cel mai important punct al orașului unde aveau loc multe evenimente, întruniri și uneori chiar spectacole.

Obeliscul Egiptean (a fost adus din Valea Nilului de împăratul Theodosius II, datează din anul 1490 î.Hr. din vremea faraonului Tuthmosis III),

Coloana Şerpuită (este din bronz, a stat în fața Templului lui Apollo de la Delphi – Grecia. A fost ridicată în memoria bătăliei de la Plateea din anul 479 î.Hr., în care cetățile grecești aliate i-au învins pe perşii conduşi de regel Xerxes I. În anul 326, împăratul Constantin cel Mare a dispus mutarea ei la viitorul Constantinopol), Coloana lui Constantin Porfirogenetul (seamănă cu un obelisc, doar că este făcută din mai multe blocuri de piatră. Unele mărturii afirmă că pe același loc a existat o astfel de coloană încă din sec. IV. Constantin al VII Porfirogenetul în anul 940 a acoperit coloana cu plăci de bronz aurit).

Coloana Şerpuită

Scurt popas în istoricul Bazar al lui Bayazid.

Cazare Istanbul.

 

Ziua 4

Mic dejun.

Participare la Sfânta Liturghie la Biserica Românească cu hramul Sfânta Muceniţă Paraschevi, Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfânta Arghira (ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu, închinare la moaştele Sfintei Arghira şi Sfântul Nifon Patriarhul Constantinopolului).

Vizitarea Palatului Dolmabahce (a fost construit între anii 1843 – 1856, din dorinţa sultanului Abdülmecid I de a avea un palat asemănător monarhiilor europene, iar Topkapi-ul i se părea demodat. Este cel mai mare palat din Turcia, acoperă o suprafaţă de 45,000 m2 şi cuprinde 285 camere, 46 săli de recepţie, 6 hamam-uri. Aici a murit Ataturk la data de 10 noiembrie 1938)

Palatul Dolmabahce

Moscheea Suleymanyie, (aici se găsește mormântul lui Suleyman Magnificul, cel care a ridicat zidurile actuale ale Ierusalimului în sec.XVI) și Muzeul Chora (a fost întemeiată în cadrul sec. V-VI, fiind rezidită de mai multe ori până astăzi, păstrează unele dintre cele mai frumoase mozaicuri bizantine)

Opțional – Seara Turcească 35 EUR/pers.

Cazare în Istanbul.

Ziua 5

După micul dejun, vizităm cel mai fascinant loc pentru cumpărături din Turcia: Marele Bazar, faimos pentru multitudinea și diversitatea magazinelor sale.

Avem 4 ore la dispoziție pentru ultimele cumpărături.

Plecare spre Casă (ora 19:00)

Ziua 6

Sosirea la Chișinău (aprox. orele 17-19:00)

Prețul Pelerinajului

Preț pentru Adult

199
EUR

Preț pentru copii între 2 și 7 ani

179
EUR

Preț pentru copii până la 2 ani

*fără loc adițional în transport
Telefon contact: (022) 78 19 19

‍Sursa: https://www.pelerinaje.md/