„Doamne, când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 38-40)
Cu binecuvântarea și sprijinul ÎPS Mitropolit Vladimir, continuă proiectele social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, coordonate de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate.
În cadrul acestora, pe parcursul lunii trecute au beneficiat de ajutoare materiale peste 10 bolnavi, care provin din categoriile sociale dezavantajate, și aproximativ 20 de familii social-vulnerabile sau aflate în situație de criză materială.
Ajutoarele medicale pentru bolnavi au constat în: medicamente, materiale pentru îngrijiri postoperatorii, pamperși și scutece protectoare pentru maturi, pungi colectoare pentru urină, cărucioare și premergătoare noi pentru maturi, precum și alte materiale parafarmaceutice, care au fost distribuite gratuit beneficiarilor prin intermediul Grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” al Mitropoliei Moldovei.
Totodată, în jur de 20 de familii defavorizate au primit din partea Bisericii mai multe ajutoare materiale: produse alimentare și igienice, pâine, mobilă, cărucioare pentru copii, pamperși și mâncare pentru copii, jucării, dulciuri, haine și încălțăminte de iarnă, albituri, plapume și alte daruri, reușind să fie bucurate și mângâiate sufletele a zeci de copii și maturi proveniți din familii cu posibilităţi financiare reduse, și să fie adusă în aceste case o fărâmă de speranță.
De asemenea, în cadrul a câteva instituții și organizații s-au desfășurat mai multe acțiuni caritabile, după cum urmează:
- Garderoba Socială „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” a oferit un lot de haine pentru aproximativ 40 de persoane cu dizabilități de intelect beneficiare ale Centrului de zi și activități „START” din Chișinău;
- Mai mulți copii orfani și copii aflați în plasament în câteva Centre din Chișinău au primit daruri din partea Bisericii;
- O mașină de călcat lengerii a fost oferită Sanatoriului „Constructorul” din Chișinău;
- ÎPS Mitropolit Vladimir a oferit haine noi, copiilor din Corul de copii „Theotokos” din Chișinău.
Acțiunile au fost realizate cu susținerea partenerilor și donatorilor Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” din Chișinău și a Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova.
Milostenia este o mare şi aleasă virtute, un mare dar şi mai mult decât atât, este începutul tuturor bunătăţilor. Milostenia este medicamentul cel mai ieftin al sufletului, podoabă și veșmânt al acestuia… Ea rămâne inima luminoasă a virtuții, care ne hrănește și ne întărește zilnic – izvor și masă sigură pentru toți!
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate