Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:00, sâmbătă, 25 decembrie, 2021

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a slujit la Hramul Bisericii Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat sâmbătă, 25 decembrie, Sfânta Liturghie la Hramul Bisericii „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” a Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău.

Programul liturgic din ziua Hramului a debutat cu sfințirea picturii interioare a sf. lăcaș, după care a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Din soborul de preoți au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, Prot. mitr. Octavian Moșin, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale, Prot. mitr. Mihail Bortă, parohul Bisericii și un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohial „Sf. Irh. Spiridon”, condus de presbitera Magdalena Bortă.

La slujba praznicală au participat: directorul Institutului de Medicină Urgentă Dl Mihail Ciocanu, personalul medical, credincioși, ctitori și binefăcători ai Bisericii cu hramul în cinstea Sf. Ierarh Spiridon.

În timpul Vohodului mic, parohul bisericii Pr. Mihail Bortă în semn de recunoștință arhipăstorească pentru munca depusă la edificarea sf. lăcaș a fost decorat cu ordinul mitropolitan „Meritul Bisericesc” de gr. II.

La finalul Serviciului divin a fost oficiat un Tedeum de mulţumire, după care Mitropolitul Vladimir a vorbit despre viața Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei. El a spus că sfântul și-a făcut un adevărat program de viață din Fericirile rostite de Mântuitorul Iisus Hristos în predica de pe munte.

Deasemenea, Arhipăstorul a apreciat osteneala şi efortul parohului bisericii, personalului medical, ctitorilor și binefăcătorilor depuse cu multă jertfă şi dăruire în edificarea acestui sfânt locaș.

Drept amintire a rugăciunii comune de astăzi, credincioșii au primit în dar din partea Întâistătătorului iconițe cu chipul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei.

***

Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei este situată în curtea Spitalului de Urgență din Chișinău, cu intrare de la str. 31 august 104.

Lucrările de construcție a sf. lăcaș au început în vara anului 2017, din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc.

Slujba de sfințire a Sfântului Altar și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de 22 decembrie 2019, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

În anul 2021, biserica Sf. Spiridon a fost împodobită parțial cu o pictură interioară, executată în stil neobizantin, de către pictorul bisericesc Gheorghe Movilă.

În acest edificiu eclesial se află o icoană a Sf. Spiridon cu părticele din sfintele sale moaște – o mare sfințenie oferită în dar la începutul lucrărilor de construcție Comunității Ortodoxe „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” de către PC Arhimandrit Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media