Luni, 20 decembrie 2021, Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei ”M. Marunevici” a marcat un deceniu de la fondare.
Evenimentul a adunat zeci de cercetători din republică și de peste hotare, care au stabilit colaborare cu acest centru.
Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la ceremonia festivă a participat prot. Octavian Moșin, conf. univ. dr., USM, care dimpreună cu prot. Petru Cheleș, protopop de Comrat, prot. Vitalie Zelinschi, vicar-administrativ al Eparhiei de Cahul și Comrat, au transmis gânduri bune și de recunoștință pentru implicarea Centrului în traducerea în găgăuză a scrierilor sacre și editarea unor studii privind sfintele locașe din regiune, precum și studierea vieții și activității protoiereului Mihail Ceachir, apostol al găgăuzilor.
Pentru munca depusă spre promovarea Ortodoxiei, dna Irina Constantinova, directorul centrului, s-a învrednicit de Medalia ”Cuv. Parascheva”, gr. I, iar câțiva colaboratori ai centrului, de diplome arhierești.
Totodată, Mitropolia Moldovei a primit Trofeul Aniversar pentru contribuția la păstrarea și promovarea valorilor tradiționale și spirituale.
Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei ”M. Marunevici” și-a completat corpul academic cu patru noi membri corespondeți, printre care se numără și părintele profesor Octavian Moșin.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media