ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat aniversează duminică, 12 septembrie 2021, 23 de ani de slujire arhierească. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare:
Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Anatolie,
Arhiepiscop de Cahul și Comrat
Înaltpreasfinția Voastră,
Cu ocazia Celebrării zilei hirotoniei în demnitatea arhierească, Vă aducem sincerele noastre felicitări, dorindu-Vă să petreceți încă mulţi ani sănătoşi, feriţi de ispite şi primejdii la cârma Eparhiei de Cahul şi Comrat, învăţând poporul bine-credincios adevărul Evangheliei.
Anii trecuți au fost pentru Înaltpreasfinția Voastră un timp atât al încercărilor deloc ușoare, cât și al trudelor creative în via lui Hristos.
Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înaltpreasfinției Voastre, ca ajutor în lucrarea pastoral-duhovnicească!
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă trimită din Cereștile vistierii, ajutorul Său cel sfânt și belșug de cele trebuincioase în activitatea arhipăstorească a Înaltpreasfinției Voastre.
Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cu frățească dragoste în Hristos-Domnul,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE