Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală” a oficiat rânduiala tunderii în marea schimă pentru egumena Minodora (Borş), stareța Mănăstirii Tabăra, care a primit numele Maria, în cinstea Cuvioasei Maria Egipteanca. La slujbă au participat mai multe starețe ale mănăstirilor din republică precum egumena Parascheva (Cazacu) a mănăstirii Hâncu, egumena Marta (Cușnir) a Mănăstirii Hagimus, egumena Vera (Spinei) a mănăstirii Cușelăuca și egumena Filofteia (Răilean) a mănăstirii Pripiceni-Curchi.
„Niciodată poporul ortodox nu a trăit fără monahism, care întotdeauna a constituit armata și oastea Bisericii. Fără monahism nu vom avea lumină, nu vom avea o lanternă care să ne lumineze calea. Vom pierde din vedere Împărăția Cerurilor și vom rămâne cu neliniștea, cu luptele, cu războaiele, cu lipsurile, cu păcatul, cu necredința și cu idolii”, mărturisea arhimandritul Elisei, starețul Mănăstirii Simonos-Petra.
Dacă mirenii trebuie să-L iubească pe Dumnezeu, atunci călugării nu se pot mulțumi doar cu aceasta, inima lor trebuie să ardă pentru Dumnezeu. Scopul lor trebuie să fie sfințenia, trăirea îngerească. Către această viețuire cu și întru Hristos a îndemnat-o Ierarhul Orheiului pe schiegumena Maria.
„Dumnezeu ne-a hărăzit fiecăruia o Cruce pe care trebuie să o ducem cu demnitate și răbdare. Binecuvântat va fi cel, care va reuși nu doar să-și poarte crucea cu credință, ci și să valorifice darurile primite de către Bunul Dumnezeu. Maica Maria a ales calea strâmtă a călugăriei, iar astăzi din dor și din dragoste față de Dumnezeu a venit către Sfântul Altar pentru a primi schima cea mare sau îngerescul chip. Este o viețuire mai aproape de cer, decât de pământ. Bunul Dumnezeu să o întărească pe schiegumena Maria pe această cale, iar pe toți ceilalți v-aș îndemna să vă rugați pentru ea, dar și pentru toții monahii noștri, precum și ei se roagă pentru întreaga lume „, a menționat Preasfinția Sa.
Sursa: https://manastireacurchi.md/