De Ziua profesorului, marcată în fiecare an la 5 octombrie, venim cu profundă recunoştinţă către toţi dascălii care se nevoiesc pe acest nobil tărâm al cunoştinţelor şi al formării personalităţilor. Mii de pedagogi stau la straja creşterii noii generaţii.
Tot mai mulţi profesori regăsim în instituţiile preuniversitare, care predau disciplina Religie. Nădăjduim că prin eforturi comune învăţăceii vor deveni mai aproape de cele sfinte şi dumnezeieşti şi vor însuşi ceea ce cultivă Biserica noastră drept-măritoare – dragostea jerfelnică.
Tuturor le dorim sănătate, răbdare, puteri şi abnegaţie.
Cu deosebit respect,
Mitropolitul Vladimir şi colaboratorii Departamentului mitropolitan Studii