În luna martie 2021, se face un an de la instaurarea stării de urgență în legătură cu epidemia de coronavirus (COVID-19) și inevitabil o serie de restricții s-au ivit în viața noastră social-filantropică dar și religioasă la care a trebuit să ne adaptăm.
Astfel, multe din activitățile cu care am fost obișnuiți au fost realizate atfel , ne-am pomenit în situația de a regândi modalitatea de ajutorare a semenilor, adaptându-ne misiunea la noile cerințe ale vieții sociale, dar având aceeași menire ,,de a aduce bucurie chiar și în pandemie.”
Biserica în această periodă a trebuit să facă față tuturor provocărilor și în pofida la toate încercările să rămână aproape de fii săi duhovnicești. Nu am fost pregătiți pentru pademie dar ne-am asumat, mai greu a fost pentru bătrânii țintuiți la pat, copiii săraci, oamenii nevoiași care odată cu pandemia greutățile le-au devenit mai mari.
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, în parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din s.Hârtop, r.Florești ca și în multe parohii din țara noastră pe lângă o serie de măsuri religioase menite să întărească viața duhovnicească s-au organizat diverse activitățile social- filantropice din partea bisericii care au fost de real ajutor pentru susținerea credincioșilor: aprovizionarea cu produsele alimentare, oferirea unui prânz cald la domiciliu mai multor persoane nevoiașe, aprovizionarea cu medicamente, îmbrăcăminte, încățăminite, vizite la medic, pregătirea copiilor pentru școală, oganizarea sarbătorilor de iarnă, burse din partea bisericii, suport catehetic etc.
Nu am fi făcut toate acestea în măsura lor dacă nu am fi avut sprijinul și susținerea oamenilor cu suflet cald și inimă blândă care prin aportul lor au făcut ca pe fețele oamenilor să apară un zâmbet și pe obraji lor lacrimi de bucurie.
Nu există motiv sau scuză de a nu face milostenie. Sfântul Luca al Crimeii era în situația când nu avea nici casă și era alungat din locuința în care trăia dar la masa lui erau zilnic 18-20 de oameni. Ceea ce rămâne cu adevărat după plecarea noastră din această viață este milostenia care am făcut-o cu aproapele nostru în momentele grele.
La începutul anului trecut am primit binecuvântarea mitropolitului nostru de a declara anul 2020-Anul Faptelor Bune în parohia noastră și pe bună dreptate a fost un an al faptelor bune în care am concluzionat că GREUTĂȚILE NE UNESC ȘI NE FAC MAI PUTERNICI.
a consemnat Prot. Serghei Boldirescu