Marți, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a înmânat legitimații clerului militar, ce își desfășoară activitatea pastoral-misionară în cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne.
Evenimentul a avut loc la Reședința mitropolitană în prezența conducerii Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.
La finalul evenimentului, Mitropolitul a subliniat că preoții militari, „deși cu un efectiv numeric minimal, au fost mereu la datorie în arealul geografic și profesional în care își desfășoară activitatea personalul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne”.
„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vă dăruiască tuturor bucuria faptelor bune, sănătate, curaj și mult spor în activitatea religioasă și patriotică”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.
„Le dorim preoților militari să-și facă slujba deplin și să țină un echilibru între societatea din ce în ce mai dezbinată și chemarea Bisericii lui Hristos, care a fost dintotdeauna o chemare la unitate”, a subliniat PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron – Ciuflea din Capitală și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.
Clerul militar al Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost constituit în scopul satisfacerii cerințelor spiritual-religioase ale militarilor și al colaboratorilor MAI, cultivării virtuților ostășești, formării răspunderii civice a sentimentelor patriotice.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media