Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă a părintelui Teodor Balanuț, în vârstă de 91 de ani, cleric de onoare a Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”.
Părintele Teodor s-a născut la data de 07.06.1929, în prima parte a vieții sale fiind pe lângă Mănăstirea Suruceni, unde în timpul stăreției PC Arhim. Iosif (Gargalîc) a îndeplinit cu smerenie și responsabilitate ascultările de paraclisier și clopotar
La recomandarea vrednicului de pomenire Prot. Gr. Mihalaș, l-am hirotonit diacon în anul 1993, iar peste zece ani preot pe seama Catedralei Mitropolitane din Chișinău.
Părintele Teodor a fost o fire statornică în cele duhovnicești, trecând cu discernământ și credință neclintită peste vremurile de prigoană a Bisericii, de până la 1990, dar și peste greutățile cu care sa confruntat întreaga societate în ultimile trei decenii.
Smerenia, bunătatea și hărnicia care l-au caracterizat întreaga sa viață rămân celor care l-au cunoscut drept amintire și exemplu.
În semn de apreciere pentru activitatea sa, i-am acordat, în anul 2008 – Crucea cu pietre scumpe, în 2009 – Mitra, iar în 2014 – Dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
În aceste momente de întristare prin care trec cei care l-au cunoscut pe părintele Teodor, ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, să aşeze sufletul protoiereului Teodor în ceata mult rugătoare şi mult ostenitoare a Drepților, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!
Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări
† VLADIMIR.
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Sfânta Liturghie și slujba înmormântării vor fi săvârșite marți, 26 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, de către PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și soborul de slujitori ai Catedralei.