Cu ocazia recentei renovări a bisericii “Sf. Irh. Nicolae” din orășelul Cricova, sfântul locaș a găzduit un serviciu divin praznical oficiat de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir și mai mulți slujitori ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
Încă din curtea bisericii, în dangăt de clopot, Întâistătătorul a fost întâmpinat de reprezentanții administrației publice locale și de zeci de credincioși din localitate și din împrejurimi, dornici să primească binecuvântare arhierească și să participe la acest deosebit serviciu divin.
Pentru realizarea substanțialelor lucrări de renovare atât în interiorul precum și în exteriorul sfântului locaș, părintele paroh Prot. Mitr. Andrei Braniște a fost decorat cu Ordinul “Cuv. Paisie Velicikovski” gr. II, în semn de deosebită apreciere a eforturilor Sfinției Sale depuse spre îmbunătățirea aspectului bisericii.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a desfășurat într-o atmosferă de o aleasă cuvioșie și solemnitate, enoriașii trăind din plin aceste momente înălțătoare, care au încununat trudele celor care cu mic, cu mare, au pus umărul pentru ca în ziua vizitei Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, biserica să strălucească și să adune toți credincioșii spre rugăciune și veselie duhovnicească.
Or anume acest lucru a fost observat și de către Vlădica Vladimir, care a menționat în cuvântul său de felicitare că în această zi credincioșii din Cricova celebrează roadele muncii lor, pe care neobosit au depus-o ca într-un final să obțină un rezultat deosebit – pe potriva credinței și muncii lor.
Înalt Prea Sfinția Sa a adresat alese cuvinte de apreciere și părintelui Andrei Braniște, care cu înțelepciune, răbdare și cumpătare a condus lucrările de reparație a bisericii, muncind cu deosebită sârguință pentru atingerea unui scop nobil și bineplăcut, fapt pentru care a și fost învrednicit de decorarea cu un înalt Ordin Bisericesc.
În continuare, Mitropolitul și-a exprimat speranța că exemplul de la Cricova va fi preluat și de alte parohii iar creștinii de aici, în frunte cu păstorul lor duhovnicesc vor munci și în continuare spre dobândirea mântuirii și spre binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La rândul său, Prot. Mitr. Andrei Braniște a mulțumit Ierarhului din toată inima pentru aceste deosebite cuvinte de felicitare și apreciere, menționând că toate realizările din cadrul parohiei s-au făcut datorită hotărârii și sârguinței credincioșilor și a binefăcătorilor care au contribuit atât financiar precum și material la realizarea lucrărilor de renovare, fiind drept răsplată decorați de Mitropolit cu distincții bisericești.
Astfel, părintele Andrei a mulțumit Întâistătătorului că a cinstit comunitatea bine-credincioasă din Cricova oficiind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie aici în localitate, promițând și în continuare Înalt Prea Sfinției Sale supunere fiască și deplină ascultare întru săvârșirea faptelor celor bune și ziditoare de suflet.