Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, peste 300 de familii din municipiul Chișinău aflate în dificultate, ca urmare a pandemiei de Coronavirus, au primit ajutor umanitar din partea Bisericii.
Ajutorul a constat în pachete cu produse alimentare în valoare de 5000 de dolari, bani oferiți Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Patriarhiei Moscovei, condus de Episcopul de Orehovo-Zuevo, PS Panteleimon.
Banii au fost colectați prin intermediul platformei „Антивирус милосердия”.
Pachetele cu produse alimentare au fost distribuite în perioada lunilor octombrie-noiembrie 2020 familiilor beneficiare de slujitorii Bisericii și voluntarii Mitropoliei Moldovei.
Totodată, unele familii au primit și alte bunuri necesare (haine, încălțăminte, jucării, rechizite și ghiozdane pentru copii, produse igienice și lenjerie personală, ș. a.) din partea Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, patronat de ÎPS Mitropolit Vladimir.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate