Cu ocazia marelui praznic al Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat un serviciu divin la Catedrala “Nașterea Domnului din Chișinău” în prezența clericilor și numeroșilor credincioși.
Astfel, în centrul sfântului locaş a fost instalată spre închinare creştinilor o cruce înfrumuseţată cu flori vii, pentru a aduce aminte credincioşilor despre importanţa acesteia în actul mântuirii poporului binecredincios.
În cadrul serviciului divin, diaconul Mihail Macovei, s-a învrednicit de hirotonie în treapta preoțească pe seama Catedralei Mitropolitane, iar tânărul Ioan Buciuceanu, a fost hirotonit de către Întâistătător în sanul de diacon.
Cu acest binecuvântat prilej, Arhiereul a urat celor doi slujitori să-și ducă cu cinste și vrednicie crucea preoției, muncind și luptând cu armele cele duhovnicești pentru mântuirea dreptmăritorilor creștini.
Pr. Mihail și diac. Ioan au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru încrederea acordată, asigurând Mitropolitul că vor depune toate eforturile pentru a fi vrednici slujitori ai Altarului, spre a fi de folos Bisericii Ortodoxe din Moldova și poporului binecredincios.
După Liturghie, Întâistătătorul a săvârșit un Te-Deum de mulțumire, iar mai apoi a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i la fapte bune și viață trăită în numele Domnului Hristos.