Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir l-a primit în audienţă pe domnul Dumitru Afanasiu, şeful Atelierului Mitropolitan, căruia i-a mulţumit pentru munca sârguincioasă pe care o depune deja mai mulţi ani la rând spre binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În semn de recunoştinţă pentru eforturile permanente depuse în domeniul său de activitate, Vlădica Vladimir l-a decorat pe domnul Afanasiu cu Ordinul “Cuv. Paisie Velicikovski”. gr. II , urându-i ca şi în continuare să aibă parte de aceleaşi succese şi realizări deosebite.
Domnul Dumitru Afanasiu a mulţumit Mitropolitului pentru înalta distincţie bisericească, asigurând Întâistătătorul că şi mai departe va munci cu aceiaşi râvnă şi dedicaţie.
.