În fiecare toamnă, Părintele Sofian (Boghiu) își adună ucenicii la baștina sa – impunătorul Complex Memorial „Arhimandrit Sofian Boghiu”, parte a Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi”.
La Panihida oficiată în acest an cu prilejul împlinirii a 107 ani de la nașterea Părintelui Sofian de un sobor preoțesc în frunte cu Episcopul Ioan al Sorocii, au fost pomeniți, alături de Părintele Sofian, care este originar din Cuconeștii Vechi, și vrednicii martiri și mărturisitori ai neamului, care au luptat și au propovăduit credința drept-măritoare în perioada secolului trecut.
La eveniment au fost prezenți în premieră și reprezentanți ai Grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, care și-au cinstit pentru prima oară îndrumătorul duhovnicesc la baștina sa de pe malul Prutului. Grupul de tineri voluntari s-a format la începutul acestui an de învățământ cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și este alcătuit din tineri elevi și studenți la instituțiile de învățământ din capitală, care se implică activ și susțin opera filantropică și de asistență socială a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Personalitatea vestitului iconar de sfinți și suflete a părintelui Sofian (Boghiu) rămâne a fi una de neegalat în rândul duhovnicilor răsăriți din pământul Moldovei. Alături de alți mari duhovnici și mărturisitori ai credinței, Părintele Sofian rămâne a fi pentru Biserica noastră un simbol al duhovnicilor de înaltă anvergură, care îi chema pe toți la sfințenie și la cunoașterea bunătății și iubirii dumnezeiești prin propriul exemplu de trăire.
Era atât de sporit în cele duhovniceşti, încât veneau la el nenumărați oameni de diferite vârste și categorii sociale, după ajutor, sfaturi şi binecuvântări; pentru că Duhovnicul iradia în jurul său numai sfințenie, iubire, milă și bunătate. Multora din aceștia le-a transfigurat viața, unii din ei fiind chiar tineri care se aflau pe culmile disperării și în fața păcatului sinuciderii.
Trecând prin calvarul comunismului şi prin toate strâmtorările cauzate de acest regim diavolesc, Părintele Sofian a ieșit întărit din acest război, ajungând să fie mai apoi de folos duhovnicește multor suflete încercate de viață.
Îndelungata sa nevoinţă, bine-primită de către Bunul Dumnezeu ca o jertfă fără prihană, a făcut din Părintele Sofian un om ceresc, un înger pământesc şi locaş al Duhului Sfânt în care lumina harul dumnezeiesc în chip minunat.
Aceasta o mărturisesc și ucenicii săi, care de multe ori vedeau o lumină în jurul Părintelui, răspândind lumină în jur prin prezența sa filocalică și prin trăirea în duhul Ortodoxiei.
Ca om al rugăciunii şi al contemplării, Părintele Arhim. Sofian a iubit rugăciunea neîncetată, iar pacea şi concentrarea lăuntrică au fost tot ceea ce a căutat cu cea mai mare nevoinţă şi osârdie, lucru pe care din smerenie de multe ori îl tăinuia.
Cu toate darurile pe care le avea Părintele Sofian, căuta mereu să nu se evidenţieze, micşorându-se pe sine şi preamărind pe Dumnezeu, pentru că prin darul dat lui de la Dumnezeu, putea să fie de folos celorlalți, devenind astfel un chip al smereniei lui Hristos și duhovnicul în care s-a sălășluit Dumnezeu…
E foarte îmbucurător faptul că tinerii de astăzi, urmași ai credinței și faptelor acestui mare bărbat al credinței și vrednic fiu al neamului nostru, doresc să învețe și și să urmeze modelul Părintelui de înaltă vieţuire plăcută lui Dumnezeu, care consta în primul rând în umilinţă şi iubire, și întâi de toate rămâne modestia – principala esenţă spirituală a acestui sfânt al zilelor noastre.
Sunt foarte actuale cuvintele Părintelui, pe care le spunea cu multă durere atunci când era supus la multe și uluitoare presiuni în temniță: „Dacă eu aș fi mai bun și ceilalți ar fi mai buni!”, care sunt de fapt și motto-ul tinerilor voluntari ai Bisericii.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate
