Luni, 24 februarie 2020, cu Binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei a avut loc ședința de lucru a Preoților Vicariatului. Întrunirea a fost condusă de către Protopopul Iulian Rață.
În cadrul ședinței au fost prezentați noii preoți care au fost numiți pentru parohiile vacante din Orhei, urânduli-se multă dragoste față de Biserica lui Hristos și poporul dreptmăritor. De asemenea, au fost trecute în revistă mai multe activități care sau desfășurat de la ultima ședință până în prezent.
Tot astăzi a fost elaborat programul de activitate a Vicariatului pentru perioada Postului Mare. Astfel, va fi intensificată substanțial activitatea preoților în luna pentru viață cu genericul „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”. Mai multe acțiuni au fost proiectate și pentru săptămâna Tineretului Ortodox din a doua parte a Postului Mare.
La nivelul instituțiilor de învățământ este programată Activitatea Personalități creștine, iar după Învierea Domnului va avea loc Festivalul Cântecului Pascal în două etape, pentru copii și pentru Ansamblurile Vocale din comunități sau corurile Parohiale.
Spre final, au fost abordate mai multe probleme cu care se ciocnesc preoții în parohii. Sa programat și următoarea ședință, pentru Perioada Postului mare, când va avea loc și spovedania slujitorilor Sfântului Altar, în data de 18 martie 2020.
Sursa: http://manastireacurchi.md/