Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, luni, 27 mai, 2019

Spovedania are nevoie de o pregătire prealabilă și se recomandă a fi făcută din timp – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

În atenția clerului și drept-măritorilor creștini!

Spovedania are nevoie de o pregătire prealabilă și se recomandă a fi făcută cel târziu în seara din ajunul zilei primirii Tainei Sfintei Împărtășanii!

Cercetarea de sine, adică pregătirea pentru Spovedanie şi Împărtăşanie, este poruncită de Sf. Ap. Pavel la I Cor. 11, 28. Cercetarea presupune o auto-evaluare, o punere la încercare, o „judecare” de sine (cf. I Cor. 11, 31) pentru a afla ce este rău şi ce este bine în comportament sau în faptele săvârşite. Cercetarea nu se poate face decât prin raportare la învăţătura lui Hristos şi a ajutorului Său – obţinut prin rugăciune, şi al Bisericii Sale, prin preotul duhovnic, doctorul moral al credincioșilor, reprezentantul sau martorul Domnului Hristos.

Cel ce vine la duhovnic nepregătit, nu reuşeşte să-şi amintească nici neajunsurile sau neputinţele sale, nici nu va înţelege cum se cuvine excesele sale. Altfel spus, el trece cu vedere atât îndatoririle pe care le-a neglijat, ignorând totodată şi mulţimea păcatelor.

Este cu neputinţă pentru cel ce nu s-a cercetat pe sine – cu multe zile înainte de spovedanie – cu cea mai mare atenţie, exactitate şi nepărtinire, să se aleagă cu vreun folos dintr-o spovedanie spontană şi nepregătită, așa cum se întâmplă de regulă cu cei care vin „în ultimul ceas” la Sfânta Liturghie, în special în perioadele mai aglomerate ale posturilor de peste an, iar preotul duhovnic din lipsă de timp nu poate să-i cerceteze și să-i îndrume pe măsura lor duhovnicească, devenind astfel o spovedanie neroditoare și superficială.

De aceea, este de trebuinţă ca cel ce voieşte să meargă la spovedanie, să se cerceteze cu multe zile înainte, pentru a cântări fiecare faptă, pentru a-şi conştientiza neputinţele şi excesele, şi astfel să se apropie de spovedanie şi să se mărturisească cel târziu în seara din ajunul duminicii sau a zilei liturgice în care dorește să se împărtășească, primind sfaturile necesare și canonul de pocăință și îndreptare, excepție făcând doar cei bolnavi, bătrâni, neputincioși trupește, angajați, sau cei care din motive binecuvântate nu pot ajunge seara la Priveghere.

Întrucât majoritatea creștinilor ce se spovedesc au intenția de a primi Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, aceasta este un motiv în plus pentru ca pregătirea necesară să aibă un caracter ireproşabil. Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, potrivit Sfinţilor Părinţi, trebuie însoţită de postul adevărat stabilit de Sfânta Biserică. Fără post şi rugăciune nu putem ajunge la o cunoaştere de sine; nu ne putem face o imagine clară a păcatelor, o conştiinţă desăvârşită a lor şi nici nu putem dobândi zdrobirea inimii şi, prin urmare, să facem o spovedanie adevărată şi rodnică.

Binecuvântăm pe drept-măritorii noștri creștini să se mărturisească la preot cel târziu în seara din ajunul zilei primirii Tainei Sfintei Împărtășanii, cu excepția cazurilor de boală, persoane cu handicap etc.

Preoții Bisericii sunt îndemnați să cultive creștinilor practica mărturisirii prealabile, cu pregătirea necesară prin post, rugăciune și pocăință.

Cu arhierești binecuvântări şi doriri de tot binele, 

†  VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE