Vineri, 31 mai 2019, la Mănăstirea Ciuflea din Capitală, a demarat maratonul de susținere a lucrărilor de pictură interioară – „Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare”, care a debutat cu o ședință publică de lucru.
La această ședință au participat specialiști în domeniul picturii, reprezentanți ai Mitropoliei și Ministerului Culturii, printre care: Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor (AIRM), Adelaida Chiroșca, autorul lucrării „Zugravul care a stat la sfat cu îngerii”, Prot. Emanuil Brihuneț, președintele Sectorului Sinodal Arhitectură și Pictură Bisericească.
În cadrul acestei întruniri, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnic și administrator al Mănăstirii a făcut o prezentare a lucrărilor de pictură interioară, realizate până acum în Catedrala centrală a Mănăstirii Ciuflea.
Totodată, la ședință au fost puse în discuție aspecte ce țin de conservarea și restaurarea mai multor picturi din perioada interbelică, semnate de marele pictor Irineu Protcenco.
Întrucât Catedrala Mănăstirii Ciuflea a trecut prin ample lucrări de reconstrucție pe exterior până în prezent, iar suprafața de lucru pentru pictură de aproximativ 1650 m. p. este foarte vastă, numai cu propriile puteri, obștea monahală, cu toate resursele de care dispune la moment, nu reușește să acopere decât doar o mică parte din lucrările necesare acestui demers, iar maratonul „Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare” vine în sprijinul acestei lucrări monumentale.
„Facem un apel la toți fiii duhovnicești, clericii care au slujit și s-au format aici de-a lungul anilor, dar și către toți binefăcătorii creștini din Capitală și din țara noastră, cu îndemnul de a sprijini acest demers pentru a sprijini Ortodoxia și a susține lucrările ample de pictură interioară a emblematicei Catedrale din cadrul acestui complex monahal, obiectiv de referință pentru capitala noastră.
Nădăjduim că sub purtarea de grijă a Domnului, ocrotiți de Preasfânta Sa Maică și sprijiniți de rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, ocrotitorul celest al așezământului monahal, vom reuși uniți să realizăm și restaurarea veşmântului iconografic al acestei frumoase catedrale, precum am demonstrat și la reparația și refacerea exteriorului ei. Dumnezeu să ne ajute la această faptă măreață și veșnică”, a menționat Duhovnicul-administrator al Mănăstirii.
La eveniment au fost invitați reprezentanții mass-media pentru a reflecta acest maraton destinat susținerii lucrărilor de restaurare a veşmântului iconografic al acestei frumoase și monumentale biserici istorice.
* * *
DONAȚII BENEVOLE pentru susținerea lucrărilor de pictură interioară a Mănăstirii Ciuflea,
pot fi depuse pe contul bancar afișat mai jos:
Rechizite bancare:
Mănăstirea de maici „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”
B.C. „Moldova Agroindbank” S.A.
Filiala nr. 25 Chișinău
Codul băncii: AGRNMD2X472
Contul bancar:
MD51AG000000022512701243
Codul fiscal: 40340012
Sursa: www.ciuflea.md