Vineri, 17 ianuarie 2020, la Reședința mitropolitană din Capitală, în cadrul unei întrevederi oficiale între Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi Dna Viorica Dumbrăveanu, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova a fost semnat un nou acord de parteneriat între cele două instituţii.
La eveniment au fost prezenți: Prot. Mitr. Dr. Vadim Cheibaş, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. Mitr. Dr. Octavian Moșin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. Marin Cij, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, Dl Serghei Crudu, Preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate și colaboratori ai celor două instituții.
Activitatea de asistență medicală și socială, grija pentru cei aflați în situații dificile, preocuparea pentru oamenii care trec prin situații grele din viață, întotdeauna a fost o parte esențială a activității pastorale a slujitorilor Bisericii.
Preocupați de restabilirea locașurilor de cult în urma perioadei ateismului militant, consumați de grijile organizatorice cotidiene, mulți slujitori, din nefericire, au pus pe un al doilea sau al treilea plan aspectul de îngrijire socială a păstoriților. Acum însă, când majoritatea bisericilor au fost restabilite, au fost zidite locașuri noi, ridicate noi mănăstiri, multe parohii și așezăminte monastice deja își permit să ofere mai multă atenție grijii pentru îmbunătățirea situației sociale a enoriașilor și, în general, a întregii populații.
Un aspect foarte important al acestei activități este preocuparea pentru sănătatea socială și moral-spirituală a familiei, întrucât bine cunoscută este maxima „familia este celula de bază a societății”. Se știe foarte bine că familia este biserica de acasă, și primii pași de pregătire pentru viața independentă omul îi face în familie, iar temelia zidită în primii ani de viață, într-un mediu familial iubitor, ocrotitor, grijuliu, este acea fundație de stâncă, pe care se va întemeia întreaga viață a persoanei şi a societăţii în general. Știm cu toții că modelul moștenit de la părinți va marca atât caracterul, cât și stilul de viață al omului.
Scopul asistenţei sociale și spirituale în Biserică nu este cel de a dubla sistemul instituţiilor sociale ale statului, ci de a ajuta statul să-şi modeleze acest sistem, introducând în societate duhul dragostei, credinţei lucrătoare, slujirii jertfelnice pentru aproapele, scopul de a propune tehnologii noi, forme noi de lucru. Biserica trebuie să vină cu iniţiativa funcţionale de asistenţă, scopul căreia este de a-l întoarce pe om în societate, de a-i oferi bucuria vieţii.
În acest context, Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, în adresarea sa a subliniat deschiderea dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe din Moldova către societatea moldovenească, venind cu iniţiativa de a ne conjuga eforturile împreună cu instituțiile statului în scopul susţinerii integrităţii şi sănătăţii morale şi spirituale a familiei, dar şi de cultivare a celor mai frumoase valori în generaţia în creştere:
„Semnăm acest nou acord de colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale în speranţa elaborării unei agende unite de asistenţă medicală, socială și de caritate, dezvoltare a bunăstării copilului şi consolidare a familiei, în lumina învăţăturii creştine ortodoxe”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate