De ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca.
Alături de arhiereul vicar s-au rugat Egumena VERA (Spinei), stareța mănăstirii, protoiereul Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, preoți din diferite protopopiate, obștea monahală și credincioși-pelerini.
În timpul vohodului mic, protoiereul mitrofor Vitalie ANDRIUȚA, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din satul Rublenița, raionul Soroca, cu prilejul aniversării a 40 de ani ai vieții și 20 de ani de slujire clericală a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr. III.
La sfârșitul Liturghiei, vlădica Ioan a rostit cuvânt de învățătură, reliefând istoricul Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”, apoi a felicitat-o pe maica stareță, Egumena VERA, cu ocazia zilei de naștere, oferindu-i în dar o icoană a Maicii Domnului „Trichirusa”, transmițând și mesajul părintesc al Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR.
Către toți cei prezenți s-a adresat și maica Egumenă, mulțumindu-le pentru participare la slujba praznicală.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/