Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al BOM, Grupul de voluntari „Părintele Sofian Boghiu” al Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate au vizitat în seara zilei de duminică, 29 septembrie 2019, copiii Centrului pentru copilărie, adolescenţă şi familie din mun. Chișinău.
Tinerii voluntari au adus celor 14 copii ai centrului daruri: prăjituri, ciocolate, suc, biscuiți și fructe.
Scopul vizitei a fost familiarizarea cu activitatea Centrului, dar și cu nevoile copiilor rămași fără ocrotire părintească, precum și stabilirea unei colaborări printr-o serie de activități organizate în colaborare cu Grupul de voluntari „Părintele Sofian Boghiu”.
Atât copiii mai mici, cât și cei mari s-au bucurat foarte mult de vizita tinerilor voluntari ai Bisericii, care au fost receptivi și s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe semenii lor mai slabi și mai triști, schimbându-le viața spre bine, întrucât copiii din centrele de plasament au mare nevoie de încurajare, de afecțiune, dar și de prieteni noi, cu care să petreacă împreună timpul în afara orelor. Voluntarii au vorbit cu fiecare din copii, s-au interesat de situația lor, i-au ajutat la făcut temele și s-au jucat cu ei.
În urma vizitei și a discuțiilor avute cu conducerea și pedagogul centrului, tinerii voluntari au hotărât să se implice pe viitor în organizarea și petrecerea în centrele de plasament din capitală a mai multe activități variate: cursuri, meditații la anumite discipline, discuţii, jocuri de recreere-socializare, activități de sprijin, călătorii, cercuri potrivit intereselor copiilor, etc.
Întrucât majoritatea tinerilor voluntari și-au manifestat dorinţa de a încuraja, iubi şi ajuta aceşti copii, s-a ajuns la hotărârea ca în următoarea perioadă să fie stabilit programul activităților pentru copii, în funcție de timpul liber, dar și de preferințele lor, activități ce vor avea un impact pozitiv asupra dezvoltării integre a personalităţii copiilor.
Nimic nu e mai frumos decât a-ţi dedica puţin timp, dragoste şi sprijin pentru cei din jur, ceea ce înseamnă de fapt să-ți înnobilezi viaţa. Pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne-a înzestrat cu careva daruri, dar pentru ca acestea să fie roditoare, trebuie să le dezvoltăm şi să le cultivăm, punându-le în slujba semenilor. Este foarte important să învăţăm să dăruim dezinteresat. Totodată, cei care dăruiesc au cel puțin la fel de mult folos ca și cei care primesc. Fie că ne putem implica mai mult sau mai puţin, timpul petrecut întru slujirea celui aflat în nevoie, de multe ori face diferenţa dintre o viată lipsită de bucurii adevărate şi o viaţă trăită sub semnul împlinirii de sine.
Într-un timp în care ignorarea aproapelui tinde să devină o regulă de conviețuire socială, filantropia creștină, în care trebuie să fie împlicaţi în special tinerii, poate deveni o pildă pentru întreaga societate. Fiecare dintre noi poate fi acea persoană specială pentru cei care au nevoie de noi.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate