Joi, 4 aprilie 2019, Sala cu Orgă din Chișinău a găzduit un Concert de Muzică Sacră, susținut de către Capela corală academică „Doina”, condusă și dirijată de dna Ilona Stepan, Director-artistic, prim-dirijor și Artistă Emerită.
În cadrul spectacolului festiv desfășurat în această perioadă a Postului Mare au fost intepretate lucrări din repertoriul coral bisericesc rusesc, românesc, grec, georgian și ucrainean – un regal pentru iubitorii de muzică sacră.
Într-o atmosferă de mare înălțare duhovnicească, auditoriul a avut posibilitatea să guste din frumusețea cerească redată prin veșmântul cântului divin, delectându-se cu creații semnate de marii compozitori P. Cesnokov, A. Arhangelsky, N. Golovanov, M. Verbitsky, D. Kiriac, P. Constantinescu, ș. a.
Printre mulțimea spectatorilor care au venit să asiste la evenimentul cultural au fost prezenți și Episcopii Vicari mitropolitani: PS Ioan al Sorocii și PS Siluan al Orheiului, precum și studenți și profesori ai Școlilor Teologice din Chișinău.
Muzica sacră poate cu adevărat exprima trăirile cele mai înalte și ascunse ale inimii omului, exprimând pocăinţa, smerenia, suferinţa, zdrobirea inimii şi întristarea cea după Dumnezeu, care, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, aduce „pocăinţa spre mântuire” (2 Cor 7,10).
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media