Turcia, un aliat cheie al Statelor Unite în războiul împotriva terorii, a fost catalogată de Comisia Americană despre Libertatea Religioasă (USCIRF) ca fiind pe lista ţărilor fără libertate religioasă, alături de Iran, Irak, Coreea de Nord, cunoscute ca fiind „axa răului” de către fostul preşedinte american George W. Bush.
În ultimii ani, Turcia a fost încadrată în ţări sub observaţie în ceea ce priveşte libertatea religoasă, acum ultimul raport care acoperă perioada 1 aprilie 2011 şi 29 februarie 2012 a plasat Turcia pe lista ţărilor care necesită grijă specială datorită limitărilor sistematice ale libertăţilor religioase.
Turcia face parte acum dintr-un club select al persecutorilor religioşi alături de Tadjikistan, Myanmar, Egipt, Eritrea, Nigeria, Pakistan, China, Arabia Saudită, Sudan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Vietnam.
Principala cauză pentru o asemenea degradare de rating al libertăţii religioase este oprimarea sistematică a minorităţii creştine ortodoxe, care este discriminată prin lege şi persecutată tacit dar evident.
Atitudinea religioasă în Turcia este foarte conservatoare, 59% dintre turci considerând că non-musulmanii nu ar trebui să aibă voie să se întrunească sau să publice cărţi.
Organizaţia Open Doors USA, care expune persecuţia şi face presiune asupra guvernelor occidentale pentru o atitudine fermă împotriva persecutorilor, a plasat Turcia pe locul 31 într-o listă de 50 de ţări care persecutează sever pe creştini.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christianpost.com