Direcția metodică a Mitropoliei Moldovei, vă informează că a apărut „Ghidul de proiectare didactică la Religie pentru clasa a VIII-a”. Un material didactic de mare necesitate pentru profesorii de religie în vederea realizării unei educații religioase de calitate.
Ghidul cuprinde temele incluse în curricula școlară de Religie și este realizat în concordanță cu manualul de Religie pentru clasa a VIII-a. Demersul didactic este proiectat în baza cadrului Evocare – Realizarea sensului – Reflecție – Evocare și se axează pe valorificarea metodelor de predare atât moderne cât și cele tradiționale. Fiecare proiect didactic, elaborat în baza unei bibliografii bogate, are una sau mai multe anexe, fișe de lucru și prezentări Power-Point, care facilitează demersul didactic și-l face mai interactiv.
Autorii ghidului de proiectare, profesori de Religie cu o experiență bogată: Olesea Manole, Ana Buzilă și ierom. Vasilisc (Donica) au identificat și propus cele mai propice metode și tehnologii didactice pentru a face ora de Religie cât mai interesantă iar mesajul catehetic și moral să fie receptat de fiecare elev.
Misiunea ghidului este de a oferi modele de proiectare didactică pentru realizarea unei educații religioase eficiente și de calitate.
Ghidul de proiectare didactică la Religie pentru clasa a VIII-a poate fi găsit în vânzare la sediul Direcției metodice a Mitropoliei Moldovei (str. București 119).