Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni. (Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului, glasul 1)
Ziua de astăzi a prilejuit o triplă sărbătoare pentru credincioșii drept-măritori – prăznuirea Tăierii Împrejur a Domnului, pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare și începutul anului nou civil pe stil vechi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală o Liturghie praznicală, ce s-a bucurat de prezența a numeroși creștini, căreia i-a urmat un Tedeum de mulțumire.
Sinaxarul acestei zile amintește că de la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână.
Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșiei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului.
Adresându-se binecredincioasei adunări, Mitropolitul Vladimir a vorbit despre importanța fiecărui eveniment în parte dintre cele trei și despre felul cum trebuie să petreacă un bun creștin această zi însemnată. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioșilor care poartă numele de Vasile, îndemnându-i să ia aminte la viața marelui luminător și să-i ceară în tot timpul vieții mijlocirea în fața Dreptului Judecător.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a urat tuturor un An Nou îmbelșugat, plin, mai ales de roade duhovnicești și de realizări frumoase, toate spre lauda și preamărirea lui Dumnezeu, iar, mai apoi, tradițional, enoriașii au fost semănați de către Mitropolit și slujitorii Altarului.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media