„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare,
și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”
(Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16)
Astăzi, când suflarea Ortodoxă sărbătorește Naşterea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău.
În timpul serviciului divin, secretarul mitropolitan şi eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, Prot. mitr. Vadim Cheibaș a dat citirii Pastoralei Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, unde se menționează următoarele:
„La slăvitul şi luminatul praznic al Nașterii Pruncului dumnezeiesc, vă adresez tuturor părintești felicitări şi arhierești binecuvântări!
Cântarea îngerească a oștilor cerești, care au binevestit nașterea Mântuitorului în lume, răsună și astăzi în Biserica noastră, încălzindu-ne sufletele, întărindu-ne în credință și sădind adânc în inimile noastre adevărul: ”Că bun este Domnul; în veac este mila Lui şi din neam în neam adevărul Lui!”(Ps. 99,4).
În lumina acestui adevăr suntem chemați să trăim și să propovăduim și noi astăzi: ”că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3,16).
Adevărul Domnului trebuie vestit din neam în neam, mai ales în societatea noastră, care tot mai mult este pusă în fața ispitei mari de a-L considera ca fiind inactual și distonant pentru civilizația modernă. Cu mult curaj și discernământ duhovnicesc trebuie să trăim în aceste ”zile rele și viclene” (Efeseni 5,16), ca să nu cădem din Adevăr în neadevăr, adică în minciună, care caută să ne înșele cu pseudo-sărbători și pseudo-valori.
Biserica, Mamă iubitoare, care crește pe pământ fii Tatălui Ceresc, ne îndeamnă să auzim glasul Fiului lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din Cer și propovăduiește, ”că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu”(Matei 4,17).
Cerurile s-au plecat pînă la noi și îngerii prin cântare ne povățuiesc să fim oameni cu voință bună, să trăim în pace, ca așa să ajungem în Slava cea de sus a lui Dumnezeu.
Să prăznuim şi să ne bucurăm de marea taină a Nașterii Dumnezeului nostru, așa cum ne adeverește Apostolul Pavel: „Cu adevărat mare este taina dreptei credințe; Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între oameni, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).
Şi în acest an, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în perioada postului Nașterii Domnului, săvârșind pelerinaj în Țara Sfântă cu preoții şi creștinii noștri, ne-am învrednicit să intrăm în peștera Betleemului, unde împreună cu îngerii îl lăudăm pe Cel ce S-a pogorât din ceruri pe pământ pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.
Drept-măritori credincioși ai Sfintei noastre Biserici,
Binecuvântați fiind de Domnul de a ne continua itinerarul vieții şi calea creșterii noastre în Hristos, vă doresc: conducătorilor țării – înțelepciune şi frică de Dumnezeu; iubiților noștri tineri – apropiere de Pruncul Hristos şi dreaptă cultivare educațională; concetățenilor plecați în afara Republicii – răbdare şi statornicie în păstrarea credinței şi valorilor primite de acasă şi tuturor creștinilor noștri – pace şi luminare interioară, bucurii şi frumoase împliniri!”
După Liturghie, Vlădica Vladimir a adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioșilor cu ocazia marelui praznic, îndemnându-i să trăiască din plin măreția și frumusețea evenimentului conform învățăturii Bisericii și a datinei străbune.
La final, copilaşii au primit binecuvântări şi dulciuri din partea Înaltpreasfinţiei Sale, iar maturii au primit în dar calendare bisericeşti și în premieră noua apariție editorială a Bisericii Ortodoxe din Moldova – Carnetul creștinului ortodox, cu însemnări.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
* * *
Evanghelia Duminicii Naşterii Domnului
Matei 2, 1-12
„Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind împăratul Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el; şi adunând pe toate căpeteniile preoţilor şi cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci aşa este scris prin proorocul: şi tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul, care va paşte poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă-L veţi afla, să mă vestiţi şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat şi iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă şi văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat Lui; apoi, deschizându-şi vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, primind înştiinţare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor”.