Moldova este una din ţările post-sovietice în care tradiţia vieţii bisericeşti şi-a păstrat continuitatea. De aceea experienţa Bisericii Ortodoxe din rep. Moldova este deosebit de utilă şi interesantă pentru creştinii din Rusia, care la sfârşitul secolului al XX-lea au fost nevoiţi să înveţe, să treacă din nou prin abecedarul credinţei.
În timpul vizitei Mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove la Moscova Înalt Prea Sfinţia Sa a fost de acord să răspundă la întrebările unuia din corespondenţii portalului creştin-ortodox «Православие и мир» despre viaţa Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a creştinilor moldoveni din diasporă, despre schisma de natură politică din ţară şi despre sobornicitatea „moldovenească”.
În republica Moldova episcopii sunt aleşi şi de mireni
– Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, trăim în oraşe mari, o episcopie poate cuprinde sute de kilometri. Cum să faci ca Biserica să-şi păstreze sobornicitatea şi unitatea, în condiţiile în care mirenii nu-şi cunosc uneori deloc arhiereul?
Mie mi se pare această întrebare un pic cam stranie. La alegerea episcopilor la noi în Moldova participă într-o măsură oarecare şi mirenii. Nu participă în sensul direct al cuvântului, ci, îl indică pe unul sau pe celălalt.
Sobornicitatea a existat din totdeauna: începând cu epoca creştinismului timpuriu, toţi slujitorii Bisericii – atât cei mai în vârstă, cât şi cei mai tineri, de fiecare dată se sfătuiau unul cu celălalt. Au existat şi Sinoade Ecumenice şi Locale tocmai pentru ca, Biserica, corabia Bisericii să fie cârmuită corect. Nu am întâlnit încă astfel de cazuri, ca enoriaşii, creştinii din Moldova să nu-şi cunoască arhiereul.
Sunt arhiereu, adică nu un simplu slujitor al Bisericii de rang mai înalt, ci mă strădui ca în decursul unui an să slujesc nu numai în catedrala mitropolitană ci şi în parohii. Cînd am venit la început în Moldova, slujeam până la 80 de slujbe în centrele raionale şi în sate. Toţi credincioşii mă cunosc personal.
– Ce reprezintă pentru Dumneavoastră personal slujirea arhierească?
Pentru mine a sluji ca arhiereu înseamnă a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, dar şi a conduce: ca Preot slujesc în catedrală, oficiez slujbele Bisericii şi toate cele şapte Sfinte Taine; ca administrator conduc eparhia şi mitropolia. De aceea sunt nevoit să îmbin conducerea administrativă cu cea duhovnicească, spirituală.
Biserica noastră este multinaţională, este vie, din ea fac parte diferiţi oameni cu diferite caractere, şi uneori sunt nevoit să-i ascult şi pe cei din stânga şi pe cei din dreapta. În Biserică vin atât oameni simpli, cât şi oameni antrenaţi în diferite cercuri ştiinţifice – cercuri de intelectuali, şi scopul nostru este de a fi înţeleşi de toţi, de a deveni buni cârmuitori spirituali pentru fiecare dintre enoriaşii noştri.
Ortodoxia şi diaspora
– Aţi fost recent într-o vizită arhipăstorească în Portugalia. Povestiţi-ne despre viaţa bisericească a creştinilor noştri din această ţară.
În legătură cu ccriza eonomică mondială care nu a ocolit ţara noastră, în fiecare familie au apărut probleme financiare. Oamenii care-şi iubesc patria, au fost siliţi să plece termporar peste hotare, în Europa pentru a-şi hrăni familia.La început omul a plecat pentru câteva luni, apoi pentru jumătate de an, după care plecarea peste hotare a devenit o normă. În ultima vreme foarte mulţi oameni din ţară au plecat peste hotare pentru totdeauna.
Desigur, creştinii ortodocşi nu-şi uită credinţa, nu uită de Biserică. La început foştii noştri compatrioţi se adunau duminicile undeva prin parcuri, vorbeau despre una şi despre alta, citeau chiar rugăciuni.
În ultima vreme cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh Kiril noi trimitem în aceste ţări clerici care să-i deservească spiritual pe creştinii noştri.În diaspora moldovenească trimitem câte un preot binepregătit din Moldova, în cea ucraineană, un cleric ucrainean ş.a.m.d..
Mi s-a întâmplat de exemplu să întâlnesc cu creştinii ortodocşi din Portugalia, când am slujit în oraşul Farro din Sudul Portugaliei. Acolo erau şi moldoveni, şi ucraineni, locuitori ai Moscovei şi ai Kalinigradului. Aceşti oameni au fost foarte bucuroşi pentru că au avut posibilitatea de a se întâlni în zilele de sărbătoare, după slujbă, în bisericile ortodoxe, care sunt de multe ori luate în arendă de la clericii romano-catolici. Dacă fraţii-catolici au dat în arendă bisericile în mod gratuit acestea au fost amenejate într-un stil ortodox făcându-se astăzi acolo rugăciunile specifice cultului nostru.
Desigur, este îmbucurător faptul că ei pot să meargă acolo la biserică, dar în acelaşi timp este la fel de trist că aceştia sunt nevoiţi să – şi părăsească patria şi să plece peste hotare.
Ce părere aveţi: este normal ca fiecare stat să aibă o biserică a sa?
– Înalt Prea Sfinţite Stăpîne, povestiţi-ne despre una din problemele nesoluţionate din Biserica Ortodoxă din Moldova – despre mitropolia Basarabiei care aparţine astăzi de Patriarhia Română.
Astfel de întrebări au început să apară după căderea URSS, odată cu formarea statelor independente. În anii 90-е politicienii fiecărui stat au dorit ca şi Biserica să devină independentă. Neştiind nimic despre sobornicitate, nici despre dreptul canonic, şi nici despre faptul că Biserica nu poate fi supusă unor graniţe, aceştia au dorit ca în fiecare stat să existe o Biserică personală. În timpul căderii Uniunii Soviectice Moldova a devenit un stat independent, şi tot atunci a apărut întrebarea formării unei Biserici Naţionale. Desigur, noi fiind oameni credincioşi, înţelegem că este posibil şi acest lucru, dar nu şi în zilele noastre.
Văzând refuzul nostru de a ne alipi unei alte Biserici, deputaţii s-au adresat atunci Patriarhului Teoctist al României cu cererea de a reânfiinţa mitropolia Basarabiei pe teritoriul republicii Moldova, mitropolie care are doar 16 ani de existenţă. Patriarhul României a respetat prescripţiile dreptului canonic, dar şi acolo s-au găsit unii deputaţi care au semnat acea scrisoare adresată Patriarhiei Române.
În anul 1992 a fost reânfiinţată mitropolia Basarabiei pe teritoriul canonic al B.O.Ruse din rep. Moldova. Şi din acest moment au început şi disputele. Unii dintre episcopii mei vicari, actualul «mitropolit» Petru (Păduraru), a trecut sub Patriarhia Română.
În acest caz am analizat dacă a fost într-adevăr încălcată tradiţia bisericească şi Sfintele Canoane. Când un episcop sau preot trece dintr-o Biserică în alta, el trebuie să se adreseze Întâistătătorului, pentru a i se permite oficial să facă acest lucru, printr-un decret sau gramotă oficială, şi numai după aceasta poate fi posibilă trecerea acestuia. Iar în cazul lui Petru (Păduraru) nu s-a respectat această regulă, dar Patriarhia Romînă şi de asemenea şi întreg Sinodul B.O.Române l-a acceptat, la intervenţia parlamentului României, pe acest „episcop” ca episcop şi mai târziu ca mitropolit al Basarabiei.
Nici astăzi nu s-a ajuns la o înţelegere, disputele continuă şi astăzi. Dar cred că, cu ajutorul celor doi patriarhi, a Patriarhjului Kiril şi a Patriarhului Daniel, această întrebare va fi posibil să fie soluţionată la cel mai înalt nivel bisericesc, doar dacă s-ar respecta cu adevărat dreptul canonic al Bisericii.
– Este vorba de o schismă sau de o problemă administrativă sau spirituală?
În acest caz este vorba doar de o problemă de ordin politic, în nici într-un caz de una administrativă.
Despre rugăciune şi pocăinţă
– Cum poţi învăţa să te pocăieşti?
În primul rând, omul trebuie să aibă dorinţa de a se pocăi, el trebuie să conştientizeze că a săvârşit un păcat, că a încălcat legea, fie ea Dumnezeiască sau cea de stat, pentru că ele într-o măsură oarecare merg paralel una lângă cealaltă. Şi dacă în om apare dorinţa de a se pocăi, Biserica salută acest sentiment de pocăinţă şi se străduie să-i ajute creştinului.
Pentru aceasta există rugăciunea, există prescripţiile bisericeşti, care-l ajută pe om să se regăsească pe sine, care-i ajută să conştientizeze că a făcut ceva rău. Şi când omul îşi dă seama de faptele sale şi doreşte să se corecteze, atunci noi, desigur ne străduim să-l ajutăm. Ajutându-i lui, de fapt ne ajutăm pe noi înşine, pentru că astfel noi îl câştigăm pe un astfel de om pentru Împărăţia Cerurilor.
– Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, în viaţa Dumneavostră aţi avut ocazia să întâlniţi sfinţi?
Eu întotdeauna am simţit prezenţa lor. Orice creştin, rugându-se unui sfânt primeşte de la el ceea ce cere pentru folosul său duhovnicesc. Am întâlnit un astfel de om, care acum câţiva ani în urmă a fost trecut în rândul sfinţilor, fiind canonizat de B.O. din Ucraina. Este vorba de Sfântul Amfilohie de la Poceaev. M-am născut în regiunea Cernăuţi din Ucraina, şi, cea mai apropiată mănăstire era pentru noi Lavra de la Poceaev. Adeseori mergeam acolo şi chiar mă întâlneam cu el, uite cu un astfel de sfînt viu, luam de la el binecuvântare…
Cu Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove a discutat Maria Seniciukova.
Traducere: Arhid. Dometian (Redco)